Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit medicul psihiatru Adrian Leca

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 14 octombrie 2013 ·

Lumea medicală vrânceană este din nou în doliu. Medicul psihiatru Adrian Leca a murit sâmbătă, în secția de Terapie Intensivă a unui spital din capitală, după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare. Cunoscuții ne-au precizat că medicul Leca mai era ținut în viață doar de aparate, iar membrii familiei au decis să îl deconecteze de la acestea. De asemenea, aceștia ne-au mai precizat ca în urmă cu o lună, medicul Leca a fost la Spitalul din Dumbrăveni, unde și-a luat la revedere de la colegi și le-a spus că e posibil să nu se mai vadă niciodată.

Adrian Leca avea 72 de ani și a fost zeci de ani medic în cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Focșani, iar în ultimii ani și-a exercitat profesia la Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni. Se pensionase în urmă cu doi ani.

Toți cei care l-au cunoscut au numai cuvinte de laudă la adresa medicului Adrian Leca. „A fost un om cu adevărat special. Un om de o cultură deosebită, care a citit foarte mult la viața lui. Ca medic a fost empatic cu pacienții. De o calmitate rară. Un adevărat profesionist. Dumnzeu să-l odihnească în pace”, ne-a spus Costel Negoescu, managerul Spitalului din Dumbrăveni.

Slujba de înmormântare a medicului Adrian Leca va avea loc în București, în Cimitirul Crematoriu Uman Vitan Bârzești, el urmând a fi incinerat. Cunoscuții ne-au spus că medicul este cel care și-a manifestat dorința de a fi incinerat.

Monitorul de Vrancea transmite „Sincere condoleanțe” familei îndoliate.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lumea medicală vrânceană este din nou în doliu. Medicul psihiatru Adrian Leca a murit sâmbătă, în secția de Terapie Intensivă a unui spital din capitală, după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare. Cunoscuții ne-au precizat că medicul Leca mai era ținut în viață doar de aparate, iar membrii familiei au

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 2 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 6 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 4 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 2 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum o ora
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 11 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 4 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 6 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°