În ședința Directoratului CEO de ieri, unul din punctele de pe ordinea de zi a vizat și problema oamenilor cu funcții din CE Oltenia, cu dosare penale. „Nu este normal ca cei care au prejudiciat unitățile din minerit și energie să fie menținuți în funcții, organizând sau atribuind licitații. E o situație care trebuie clarificată. Probabil că acest lucru se va lămuri în ședința Directoratului CEO”, a declarat, ieri, vicepreședintele FNSE „Univers”, Constantin Crețan.
Constantin Crețan a făcut referire și la directorii condamnați în dosare grele, cum ar fi cazul „Buldotancul”. Acesta mai precizează: „Nu poți să-i mai ții în funcții de conducere, condamnați fiind de instanță. Este cazul lui Cristea și al celorlalți doi salariați ai CEO. Mai sunt și prejudiciile aduse de Burlan, Bălășoiu, Trotea sau Davițoiu. Aceștia trebuie retrogradați și cred că administrația companiei va face acest lucru, în aceste zile”, a mai spus liderul de sindicat.
În ședința Directoratului CEO de ieri, unul din punctele de pe ordinea de zi a vizat și problema oamenilor cu funcții din CE Oltenia, cu dosare penale. „Nu este normal ca cei care au prejudiciat unitățile din minerit și energie să fie menținuți în funcții, organizând sau atribuind licitații. E o situație care trebuie clarificată. Probabil că acest lucru se va lămuri în ședința Directoratului CEO”, a declarat, ieri, vicepreședintele FNSE „Univers”, Constantin Crețan.
Constantin Crețan a făcut referire și la directorii condamnați în dosare grele, cum ar fi cazul „Buldotancul”. Acesta mai precizează: „Nu poți să-i mai ții în funcții de conducere, condamnați fiind de instanță. Este cazul lui Cristea și al celorlalți doi salariați ai CEO. Mai sunt și prejudiciile aduse de Burlan, Bălășoiu, Trotea sau Davițoiu. Aceștia trebuie retrogradați și cred că administrația companiei va face acest lucru, în acest