Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI acuză interesele personale ale guvernanţilor în companiile româneşti de stat

Publicat in Cotidianul, luni 14 octombrie 2013 ·

Este pentru prima dată când FMI vorbeşte într-un raport oficial despre faptul că întârzierea reformelor din companiile de stat are legătură directă cu interesele personale ale guvernanţilor. În plus, FMI atrage atenţia că „priorităţile divergente din cadrul coaliţiei” pun beţe în roate guvernului.

FMI a dat publicităţii raportul de evaluare întocmit în vederea încheierii noului acord cu România. Echipa de experţi trimisă de FMI la Bucureşti atrage atenţia că „implementarea reformelor structurale continuă să se confrunte cu rezerve de rezistenţă”.

„Perioada ce precede alegerile pentru Parlamentul European (vara anului 2014) şi următoarele alegeri prezidenţiale (finele anului 2014) oferă o fereastră de oportunitate pentru reforme. Riscurile politice se menţin însă. În mod special, interese personale ar putea duce la încercări de întârziere a unor reforme structurale ce trebuiau realizate demult, mai ales a celor de la nivelul ÎS (întreprinderilor de stat, n.r.)”, se precizează în raportul echipei FMI. Experţii explică de asemenea că „aceste reforme, ce includ sectoarele energie şi transporturi, sunt cruciale din punct de vedere macroeconomic, dat fiind faptul că ar putea mobiliza investiţii şi creştere la nivelul întregii economii şi ar putea facilita dezvoltarea unor resurse de energie subutilizate”. „Eşecul în implementarea reformelor ar putea exacerba blocajele existente şi ar putea conduce la o traiectorie permanentă de creştere inferioară”, adaugă sursa citată.

Atenţie la priorităţi şi la tensiunile politice

O altă problemă semnalată de experţii FMI este aceea că în cadrul coaliţiei de guvernare sunt „priorităţi divergente”, fapt ce slăbeşte puterea de decizie a executivului. În plus, nu este uitat nici conflictul dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta. „După o perioadă de calm relativ, se face din nou simţită o creştere a tensiunilor polit

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 11 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 52 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°