Clusterul IT de la Cluj a avut, în cadrul Târgului Expo Real München, peste 60 de întâlniri cu companii şi oameni interesaţi să investească în regiunea Cluj, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Emil Boc, primarul oraşului, Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean şi alţi reprezentanţi ai mediului privat au discutat cu peste 30 de potenţiali investitori din diferite sectoare, pe teme de infrastructură, energie şi dezvoltare urbană şi tehnologică.
Alexandru Tulai, Preşedintele Asociaţiei Cluj IT Cluster, a declarat: "În cadrul standului Cluj IT Cluster, au avut loc peste 60 de întâlniri constructive cu companii şi oameni de afaceri interesaţi de a investi în România, de a dezvolta o afacere în regiunea Cluj sau de a oferi consultanţă pentru sprijinirea proiectelor noastre. Cel mai important este însă faptul că reuşim repoziţionarea României şi a regiunii în ochii investitorilor străini cu proiecte de anvergură şi îmbunătăţim imaginea ţării prin promovarea la un eveniment de asemenea calibru".
Domnia sa a adăugat, conform comunicatului de presă: "Este foarte important că am reuşit să iniţiem relaţii de afaceri cu companii interesate să dezvolte regiunea Cluj, atât din Europa, dar şi din alte zone ale lumii, cu un potenţial investiţional important, cum sunt spre exemplu statele din Orientul Mijlociu".
Cluj IT, asociaţie de tip cluster inovativ, a fost înfiinţată în luna octombrie a anului trecut şi are ca membri 27 de companii de IT, trei instituţii de învăţământ superior şi şapte instituţii publice şi organizaţii catalizator.
F.A. Clusterul IT de la Cluj a avut, în cadrul Târgului Expo Real München, peste 60 de întâlniri cu companii şi oameni interesaţi să investească în regiunea Cluj, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Emil Boc, primarul oraşului, Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean ş