Până nu demult, în zona Dărăneşti, pe centura care face legătura între Petroşani şi Petrila, exista o staţie pentru maxi-taxi, în care lumea aştepta transportul în comun.
Staţia era una veche, din material feros, deloc aspectuoasă, dar cel puţin îşi respecta menirea. Adică, se mai adăposteau navetiştii de ploaie sau de soare sub ea. Nu demult, aceasta a fost desfiinţată. Cu sau fără staţie, navetiştii tot acolo aşteaptă maxi-taxi, că altă soluţie nu au. Doar că acum unii dintre ei, mai ales femeile, se simt de parcă ar sta la produs pe centură, pentru că nici măcar un semn nu indică faptul că acolo ar exista o staţie. Şoferii de maxi-taxi opresc din obişnuinţă, iar şoferii de TIR mai dau uneori câte un claxon, de „control”, poate-poate le pică ceva la cabină. Ar trebui reînfiinţată staţia de transport local, aşa cum era înainte, şi trasate semnele de circulaţie pe carosabil, pentru a marca corespunzător staţia.
Până nu demult, în zona Dărăneşti, pe centura care face legătura între Petroşani şi Petrila, exista o staţie pentru maxi-taxi, în care lumea aştepta transportul în comun.
Staţia era una veche, din material feros, deloc aspectuoasă, dar cel puţin îşi respecta menirea. Adică, se mai adăposteau navetiştii de ploaie sau de soare sub ea. Nu demult, aceasta a fost desfiinţată. Cu sau fără staţie, navetiştii tot acolo aşteaptă maxi-taxi, că altă soluţie nu au. Doar că acum unii dintre ei, mai ales femeile, se simt de parcă ar sta la produs pe centură, pentru că nici măcar un semn nu indică faptul că acolo ar exista o staţie. Şoferii de maxi-taxi opresc din obişnuinţă, iar şoferii de TIR mai dau uneori câte un claxon, de „control”, poate-poate le pică ceva la cabină. Ar trebui reînfiinţată staţia de transport local, aşa cum era înainte, şi trasate semnele de circulaţie pe carosabil, pentru a marca corespunzător staţia. @