-AA+A
Leul revine pe scădere După două şedinţe consecutive de apreciere, leul a revenit luni pe scădere în faţa principalelor valute. Cursul euro a urcat de la 4,4508 la 4,4676 lei, maximul ultimelor trei săptămâni, într-o şedinţă în care deschiderea s-a realizat la 4,45 – 4,4530 lei, cotaţii apropiate de cele de la închiderea de vinerea trecută. Ordinele de cumpărare venite din partea clienţilor comerciali au pus presiune pe leu, datorită volumelor de tranzacţionare reduse, iar euro a urcat aproape de 4,47 lei, la 4,4680 lei. După anunţarea cursului de schimb, cotaţiile erau de 4,4590 – 4,4620 lei. Cursul dolarului american a crescut de la 3,2781 la 3,2948 lei, iar cel al francului elveţian de la 3,6116 la 3,6210 lei.
Pentru perioada următoare se conturează o evoluţie negativă pentru moneda naţională, care nu a mai reuşit să scadă faţă de euro sub pragul de 4,40 lei de la finalul lunii iulie, chiar dacă, din punct de vedere istoric, august era o lună de apreciere, datorită intrărilor mai mari de valută la nivelul caselor de schimb, de la românii care se întorceau în ţară pe perioada concediilor. La rândul lor, monedele din regiune înregistrau scăderi comparativ cu euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,184 – 4,195 zloţi, iar cea maghiară la 294,9 – 296,1 forinţi. Perechea euro/dolar se tranzacţiona la 1,3520 – 1,3582 dolari, valori aproape identice cu cele de vinerea trecută. Investitorii aşteaptă să vadă cum se va rezolva criza bugetului public american, în lipsa unui acord între democraţii şi republicanii din Congres, în privinţa programului public de sănătate, „Obamacare”. O rezolvare a acestei crize trebuie să se producă până în data de 17 octombrie, altfel există riscul intrării, pentru prima dată în istorie, în incapacitate de plată a celei mai mari economii a lumii.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,