Fondatorul PPDD, Dan Diaconescu, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că îi dă în judecată pe cei 27 de parlamentari care au părăsit partidul, cerându-le daune de 2 milioane de euro de persoană, conform clauzei semnate înaintea campaniei electorale.
Banii strânşi, dacă aceştia vor fi achitaţi, vor fi împărţiţi în mod egal membrilor partidului, a anunţat Diaconescu,
Mai mult, liderii PPDD au anunţat că vor sesiza şi Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate, în legătură cu zvonurile legate de sumele mari de bani pe care le-au primit unii parlamentari care au părăsit PPDD.
"Aşa cum mulţi dumneavoastră aţi scris sau aţi văzut, s-au vehiculat anumite sume de bani date ca prime de instalare, anumite contracte cu statul, anumite funcţii. Este vorba, de fapt, despre o faptă de corupţie, care trebuie pedepsită. Din informaţiile pe care le avem, în cazul anumitor parlamentari există indicii că s-au încălcat diverse prevederi", a precizat liderul deputaţilor PPDD, Daniel Fenechiu.
Fondatorul PPDD, Dan Diaconescu, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că îi dă în judecată pe cei 27 de parlamentari care au părăsit partidul, cerându-le daune de 2 milioane de euro de persoană, conform clauzei semnate înaintea campaniei electorale.
Banii strânşi, dacă aceştia vor fi achitaţi, vor fi împărţiţi în mod egal membrilor partidului, a anunţat Diaconescu,
Mai mult, liderii PPDD au anunţat că vor sesiza şi Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate, în legătură cu zvonurile legate de sumele mari de bani pe care le-au primit unii parlamentari care au părăsit PPDD.
"Aşa cum mulţi dumneavoastră aţi scris sau aţi văzut, s-au vehiculat anumite sume de bani date ca prime de instalare, anumite contracte cu statul, anumite funcţii. Este vorba, de fapt, despre o faptă de corupţie, care tre