Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Bănicioiu promite transferul bazei nautice de la Fălticeni către Primărie

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 14 octombrie 2013 ·

Baza nautică de la Fălticeni va fi transferată de la Ministerul Tineretului și Sportului către administrația locală. Aceasta este promisiunea pe care ministrul de resort, Nicolae Bănicioiu a făcut-o primarului de Fălticeni, Cătălin Coman, în urma vizitei pe care a efectuat-o la finele săptămânii trecute la baza sportivă “Nada Florilor”. Bănicioiu care a venit însoțit de fostul mare fotbalist Gică Popescu, a declarat că în curând cluburile sportive vor trece în subordinea administraţiilor locale arătând că cel mai probabil în cazul bazei nautice de la Fălticeni transferul către primărie se va face printr-o hotărâre de guvern. Primarul Cătălin Coman a menționat că intenția municipalității este aceea de a investi în reabilitarea şi modernizarea hangarului şi a bacului pentru antrenamentele de iarnă, ambele spaţii fiind folosite de canotorii elevi şi juniori de la CSS “Nicu Gane” şi CSM Suceava. Coman a explicat că reabilitarea hangarelor pentru depozitarea ambarcaţiunilor canotorilor este necesară pentru că în zonă urmează să fie amenajat cu fonduri europene un complex de agrement prevăzut cu terenuri de sport, bazine de înot, plajă, amenajări peisagistice, clădire administrativă, parcare și centru de informare turistică. La rândul său Gică Popescu a spus că, dacă va ajunge în fruntea Federaţiei Române de Fotbal va acorda o atenţie deosebită municipiului Fălticeni, aici existând o pepinieră de talente, sprijinită permanent şi de primar care de specialitate este profesor de educaţie fizică şi sport şi antrenor de atletism. “Atât Ministerul Tineretului şi Sportului cât şi Federaţia Română de Fotbal vor căuta cele mai bune soluţii pentru ca administraţiile locale să poată investi în descoperirea tinerelor talente”, a spus Gică Popescu. După vizita la baza sportivă “Nada Florilor”, Nicolae Bănicioiu şi Gică Popescu au făcut un popas la Muzeul de Artă “Ion Irimescu”,

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR a votat susținerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, dar Elena Lasconi spune că nu va renunța la candidatură

Gandul acum 13 minute
USR a decis joi, în ședința Comitetului Politic, care a durat 3 ore, susținerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. Prezentă la şedinţă, Elena Lasconi, liderul partidului, nu a votat şi consideră decizia nestatutară, au precizat surse politi

Victor Ponta, după ce a fost somat de Marcel Ciolacu să se retragă: „Îl asigur că voi fi ales președinte și îl voi da afară”

HotNews acum o ora
„Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă rapid din funcția de premier – altfel îl voi da eu afară după ce ajung președinte!”, a reacționat joi, într-o declarație pentru HotNews, Victor Ponta, după ce Marcel Ciolacu i-a cerut anterior în cursu

Uniunea Europeană urmează să lanseze negocieri în vederea unui acord de liber-schimb cu Emiratele Arabe Unite, anunţă Ursula von der Leyen

News.ro acum 59 minute
Uniunea Europeană (UE) şi Emiratele Unite Arabe (EAU) urmează să lanseze negocieri în vederea unui acord de liber-schimb, anunţă joi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, relatează AFP. Uniunea încearcă să-şi diversifice tot mai mu

Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%

HotNews acum o ora
Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Albă, după ce președintele american Donald Trump le-a crescut succesiv în ultimele zile într-o spirală de represalii comerciale reciproce între cele două țări, scrie AFP. Casa

Ministerul Mediului, prezentând datele unui studiu: Conform analizelor realizate la peste 24.000 de probe recoltate din 25 de judeţe, în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun

News.ro acum 3 ore
Datele unui studiu realizat recent şi prezentat, joi de oficialii Ministerului Mediului, arată că în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun. Reprezentanţii Ministerului Mediului au anunţat, joi, rezultatele preliminare ale s

Prada a anunțat că va cumpăra Versace. Câte miliarde de euro sunt cheltuite în cea mai mare afacere de lux a anului

Libertatea acum 2 ore
Prada achiziționează Versace pentru aproape 1,4 miliarde de dolari, anunță The New York Times. Această tranzacție marchează cea mai mare achiziție din industria de lux a anului și semnalează încrederea continuă în brandurile italiene de prestigiu.

Vremea rea face ravagii! Un copac a căzut pe o mașină aflată în mișcare, pe Splaiul Unirii din București

Gandul acum 33 minute
Vremea rea face ravagii. Un autoturism în mișcare a fost lovit, joi, de un copac care s-a părbușit din cauza condițiilor meteorologice. Accidentul s-a produs pe Splaiul Unirii din București. Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire l

Victor Ponta: Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier - altfel îl voi demite eu, imediat ce voi ajunge preşedinte/ Şi, spre deosebire de alţii, nu îi garantez nici măcar un avion privat pentru plecare

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta afirmă că Marcel Ciolacu ”ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier”, adăugând că, în caz contrar, îl va demite când va ajunge preşedinte. ”Şi, spre deosebire de alţii, n

David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani) a câștigat al doilea titlu național în 2025, impunându-se în proba în care este campion olimpic en-titre, cea de 200 m liber. David Popovici nu va concura vineri la Campionatele Naționale de Seniori, Tineret și Juniori I-I

Crin Antonescu: „În sondajele pe partide AUR este lider detașat/ Bătrânele armate PSD și PNL pornesc din nou la luptă”

HotNews acum 23 minute
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, la Europa FM, că AUR conduce detașat în sondajele făcute pentru intenția de vot la partide, însă candidatul coaliției crede că „bătrânele armate” ale PSD și PNL

Vremea

București
acum

joi

1°/13°
vin.

-2°/11°
sâm.

3°/10°
dum.

6°/15°
Iasi
acum

joi

0°/6°
vin.

-2°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/16°
Constanta
acum

joi

0°/13°
vin.

-2°/8°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
Timisoara
acum

joi

2°/10°
vin.

-4°/15°
sâm.

6°/14°
dum.

5°/19°