Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microbuz cu pelerini, implicat într-un accident la Garoafa

Publicat in Vremea Noua, luni 14 octombrie 2013 ·

Mai mulţi bucureşteni se întorceau de la Iaşi şi au fost răniţi într-un accident pe E 85

Şoferul unui microbuz care se întorcea de la Iaşi spre Capitală a provocat sambătă seara un accident la Garoafa. Cinci pelerini ce se întorceau de la Moaştele “Sfintei Cuvioase Parascheva” au fost răniţi, la fel ca şi doi din ocupanţii tractorului implicat în accident. Incidentul a avut loc pe şoseaua E 85, după ce şoferul microbuzului nu a păstrat distanţa regulamentară în mers şi a intrat într-un tractor ce mergea în faţa sa. “Pe raza comunei Garoafa, şoferul, aflat la volanul unui Ford, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de un tractor care circula în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta”, a spus subinspectorul Valentina Stanciu, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vrancea. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului microbuzului şi a cinci pasageri ce se întorceau de la Iaşi. De asemenea, conducătorul tractorului şi un pasager au fost răniţi. Ambulanţele sosite la faţa locului au transportat victimele la spital. Un alt accident rutier a avut loc la Goleşti. Poliţiştii au stabilit că Gabriel B., 44 ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia a fost surprins de traversarea neregulamentară a unui pieton. Acesta a frânat brusc şi a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un autoturism marca Skoda. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului autoturismului marca Dacia şi a lui Moisi S., 37 ani, din municipiul Galaţi, pasager în auto marca Skoda. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a accidentului. Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum au stabilit oamenii legii. (Dan CHIRIAC)

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/98404-accident-de-microbuz-cu-sase-persoan

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Benjamin Netanyahu a dizolvat cabinetul de război al Israelului. Plecarea liderului opoziției, Benny Gantz, i-a crescut popularitatea premierului

Ziare.com acum 27 minute
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a renunțat la cabinetul de război, creat în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023. Decizia a devenit publică luni, 17 iunie, după ce săptămâna trecută Benny Gantz, liderul opoziției, s-a retras din cabine

Euro 2024: Steagurile ruseşti, interzise la meciul România-Ucraina

News.ro acum 30 minute
UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh. Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor de citire a contoarelor de energie electrică

News.ro acum 22 minute
Consiliul Concurenţei a anunţat că a declanşat o investigaţie privind posibile trucări ale unor licitaţii publice organizate de unele autorităţi/entităţi contractante pentru atribuirea contractelor de servicii de citire a contoarelor de energie elec

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum o ora
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum 30 minute
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 3 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum 2 ore
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/28°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°