Valorile medii diurne vor oscila între 13 şi 23 de grade Celsius în următoarele două săptămâni iar ploile vor reveni la jumătatea acestei săptămâni, şi, ulterior, în perioada 22-24 octombrie, la nivelul întregii ţări, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabile pentru intervalul 14-27 octombrie 2013.
În Moldova, în primele zile ale intervalului, valorile de temperatură se vor menţine uşor mai ridicate decât cele înregistrate în mod obişnuit la mijlocul lunii octombrie, atât ziua, când se anticipează că media valorilor maxime se va situa între 17 şi 19 grade, dar şi noaptea, când minimele vor fi între 7 şi 9 grade. În data de 17 octombrie, temperaturile vor scădea semnificativ, astfel că valorile medii din cursul zilelor, respectiv de 12-14 grade, se vor situa sub cele specifice datei. Ulterior, până spre sfârşitul intervalului de prognoză, regimul termic va fi apropiat de cel obişnuit, cu maxime în medie de 14-16 grade şi minime între 5 şi 8 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datei de 16 octombrie când vor fi cantităţi de apă mai însemnate, dar şi în 22-23 octombrie când sunt posibile ploi slabe.
În zona Banatului, primele două zile ale intervalului regimul termic vor fi caracterizate de valori uşor peste mediile multianuale, respectiv maxime în jurul a 21 de grade şi minime nocturne de 10-12 grade. La mijlocul săptămânii, în intervalul 16-18 octombrie, temperaturile vor scădea semnificativ, astfel că valorile medii diurne, respectiv de 14-16 grade, se vor situa sub cele climatologic normale, iar valorile minime de 6-8 grade vor caracteriza dimineţi normale. Începând cu data de 19 octombrie, încălzirea vremii va menţine, cel mai probabil până în jurul datei de 25 octombrie, regimul termic peste cel obişnuit, atât în privinţa maximelor, ce vor fi de 19-23 de grade, cât şi a minimelor, anticipate în