Neajutorat, botoşăneanul a aşteptat ca vecinii să anunţe poliţia. Abia după ce au simţit mirosul greu pe casa scării, locatarii blocului au chemat pompierii şi poliţia.
Trei zile şocante pentru un fost profesor de sport din Botoşani. Bărbatul, imobilizat la pat, a fost nevoit să asiste la moartea soţiei sale fără a putea face nimic. Fostul dascăl nu a putut să o ajute în niciun fel pe femeia care s-a prăbuşit, secerată, pe pat. Profesorul de sport s-a zbătut, a căzut lângă pat şi a rămas acolo, până când au sosit ajutoarele. Vecinii, dar şi pritenenii de familie au solicitat prin 112, ajutoare.
O echipă de pompieri şi un echipaj de poliţie s-au deplasat la faţa locului. Bătrânul a fost scos în stare gravă din casă si transportat cu o ambulanţă SMURD. Cadavrul femeii a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie.
Bătrânul care a fost nevoit să stea trei zile căzut cu faţa în jos, lângă cadavrul soţiei, se numea Liviu Covalciuc, are în jur de 70 de ani şi a fost profesor de sport la Şcoala numărul 6 din Botoşani. Soţia sa, Alexandrina Covalciuc, a fost medic. Cei doi locuiau singuri.
Cititi si:
Un cadavru în stare de putrefacţie a fost găsit în gara din Negreşti Oaş