„Finala Cupei Davis din 1972 a fost o dramă de proporţii. Istoricii tenisului consideră că a fost unul dintre cele bune meciuri din această Cupă“, scrie cotidianul New York Times, într-un articol detaliat în care sunt dezvăluite culisele confruntării dintre tenismenii americani şi echipa României, compusă atunci din Ilie Năstase şi Ion Ţiriac.
Disputa de acum 41 de ani a fost prima de acest fel care a avut loc într-o ţară din blocul sovietic, într-un moment de tensiune maximă, provocat de atentantul împotriva sportivilor israelieni din vara acelui an la Olimpiada de la München. De altfel, tocmai din acest motiv finala a fost marcată de măsuri excepţionale de securitate. “Cu ploaia lovind în geam, un avion Air France ajunge la Bucureşti, în România, la începutul lunii octombrie 1972. Douăzeci şi patru de oameni aşteaptă la scară. Poartă jachete de piele şi mitraliere de umăr, iar unii aveau cuţite ascunse la gleznă. Cu şase săptămâni înaintea acestui meci, lumea a asistat, la televizor, cum teroriştii palestinieni au ucis 11 membri ai echipei olimpice israeliene. Următorul mare eveniment sportiv era Cupa Davis, în România, o ţară prietenoasă cu palestinienii. Iar doi dintre tenismenii americani erau evrei”, astfel începe New York Times relatarea despre finala care a avut loc între 13 şi 15 octombrie.
Arbitrii români, reputaţie proastă de patru decenii
Echipe antitero pe acoperişul hotelului unde erau cazaţi tenismenii de peste Ocean, deplasări în coloane de maşini care nu opreau la semafoare au completat tabloul acelor zile. Teama de un atac terorist a fost atât de mare încât antrenorul Statelor Unite, Dennis Ralston,l-a ţinut pe tuşă pe jucătorul Harold Solomon, parţial şi pentru că acesta era evreu.
În plus, sportivii din SUA credeau că, dacă evită teroriştii, nu au cum să scape de reputaţia proastă a arbitrilor români, dispuşi să
