Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua modă în ilegalităţi în urbanismul clujean

Publicat in Ziua de Cluj, luni 14 octombrie 2013 ·

A devenit un fapt cotidian ca în cartierul Gruia din Cluj-Napoca beneficiarii să nu respecte autorizaţiile de construire pentru extinderea locuinţelor acestora, se plâng riveranii.

După blocurile cu şapte niveluri extinse dintr-o locuinţă-parter gândite de arhitectul Mircea Dinculescu şi acceptate de instanţă pe str. Romulus Vuia sub pretextul centrului de cartier, pe alte artere din zonă proprietarii nu respectă autorizaţiile de construire. Administraţia locală nu are o strategie, dar inspectorii de la urbanism fac verificări şi iniţiază dosare penale, având în vedere că se fac intervenţii în zona protejată fără să se respecte legea.

Un clujean a sesizat în septembrie că pe str. Cetăţii nr. 31, din cartierul Gruia, beneficiarul unei autorizaţii de construire eliberată anul acesta de către primărie pentru recompartimentarea unei case existente şi extindere încalcă legea. Septimiu Vodă a menţionat că locuinţa a fost demolată în întregime şi că se lucrează la fundarea unei construcţii noi. „Casa demolată avea o valoare artistică, aparţinând sculptorului Deak", a semnalat Vodă. Reporterii ZIUA de CLUJ s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că la adresa indicată se lucra de la zero la amenajarea unei locuinţe. Beneficiarul nu a putut fi contactat.

Acelaşi cetăţean a remarcat o situaţie similară pe str. E. Racoviţă nr. 28, unde beneficiarii unei autorizaţii de construire pentru recompartimentări şi extinderea unei locuinţe au demolat imobilul. Mai mult, zona este una protejată şi, în ciuda statutului de monument istoric ale clădirilor, se întâmpla tot ceea ce vor beneficiarii. Acesta a semnalat administraţiei locale că a devenit o modă în Gruia ca aceia care vor să construiască să ceară autorizaţii de extindere, iar apoi să demoleze construcţia şi să amenajeze după bunul plac ceea ce doresc de fapt.

Administraţia locală a răspuns ZIUA de C

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Titluri Quality cumpara brandul Mediafax

Mediafax acum 2 ore
Tranzactia a fost agreata pe 8 ianuarie 2025. Mediafax, infiintata de Adrian Sarbu in 1991 ca prima agentie de stiri independenta de dupa Revolutie, este cel mai important si respectat furnizor de informatii pentru media si consumatorii finali. Medi

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum 30 minute
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 4 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 3 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

CNAS anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate, după sesizări de la furnizorii de servicii medicale

News.ro acum 15 minute
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), după ce furnizori de servicii medicale au sesizat că au dificultăţi în utilizarea acesteia. În

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 5 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

10°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°