Recolta din acest an a fost extrem de bogată. Dovadă sunt pieţele pline de legume şi fructe, unde tarabele gem sub greutatea lor. Mulţi vin doar să inspecteze piaţa, însă cumpărători sunt din ce în ce mai puţini. Gospodinele craiovene care au tot sperat că, dacă aşteaptă luna octombrie, vor cumpăra legume ieftine, s-au înşelat. În ultima lună, preţurile din pieţele craiovene au crescut chiar şi de patru ori. Producătorii susţin că majorarea este justificată, cumpărătorii cred contrariul, menţionând că preţurile au explodat pur şi simplu, determinându-i să rămână cu cămările goale...
Octombrie este perioada în care gospodinele îşi pregătesc cămările pentru iarnă. Prima pe lista celor care necesită multă muncă, zacusca presupune deja un efort financiar deosebit. Preţul legumelor le descurajează din start pe gospodine, care se gândesc că pe lângă sumele alocate pentru legume trebuie să scoată din buzunar şi bani pentru borcane, capace, ulei. Luni dimineaţă era forfotă mare în majoritatea pieţelor craiovene. Din nefericire, cei care au amânat cumpărarea legumelor sâmbătă şi duminică, considerând că preţurile de la sfârşit de săptămână sunt mari, au avut o surpriză pe măsură. Doar în ultimele zile preţurile la unele produse s-au majorat chiar şi cu 30%. „În fiecare zi este forfotă mare în piaţă. De regulă, clienţii noştri sunt în special pensionari, care vin şi inspectează majoritatea pieţelor din oraş, se uită, se învârt, caută preţul cel mai mic. Nu cumpără mult, nici în această perioadă, doar câte un kilogram-două de legume pentru mâncare, şi pleacă. Ne întreabă când le mai ieftinim, de pe unde suntem, dacă folosim chimicale... Sunt puţine gospodine care se mai încumetă să facă zacuscă, preferă să cumpere doar câteva kilograme de vinete şi ardei pe care să le congeleze, câteva kilograme de gogonele. Se duc în Piaţa Mare, considerând că acolo legumele sunt mai