Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR dă „pas” ringului metropolitan

Publicat in Bihor Online, luni 14 octombrie 2013 ·

Scris de Cristina Ghilea - Proiectul executivului local pentru realizarea unei centuri metropolitane deschisă, însă, în Nord, a trecut de plenul Consiliului local, sâmbătă, în ședința extraordinară, în ciuda opoziției minorității maghiare.

După cum a anunțat în cursul săptămânii trecute, primarul Ilie Bolojan va depune, în numele Zonei Metropolitante Oradea (ZMO), o cerere de finanțare la Agenția Regională de Dezvoltare Nord-Vest (ADR NV), pentru realizarea unui ring metropolitan la pachet cu dezvoltarea de zone industriale, dotarea unui învățământ de specialitate pentru acestea și înzestrarea OTL cu mijloace de transport în comun care să le deservească. Costul acestora ar trebui să se intre în 75 de milioane de euro, pragul maxim pentru așa-numitele proiecte strategice pe care ADR le colectează acum. Varianta cea mai lungă a inelului ocolitor urmează traseul Oşorhei, ocoleşte Alparea, ocoleşte Sânmartinul dincolo de Băile Felix, o ia către Hidişel, ocoleşte Nojoridul o ia pe pe lângă Sântandrei, traversează Crişul peste un pod din zona Sântion, ocoleşte Episcopia Bihor şi iese la drumul naţional înainte de Biharia. Evident, investiția omite Nordul Oradiei. Primarul justifică această omisiune prin faptul că un atare drum nu se justifică din punctual de vedere al creșterii economice, fiind și scump, din cauza reliefului deluros. Ce nu spune primarul dar e evident pentru un bihorean, este componenta etnică predominant maghară a comunităților din Nordul Oradiei, vad electoral pentru UDMR.

„Acest proiect a fost discutat cu Consiliul Județean? Este el inclus în strategia de dezoltare a orașului sau a județului?”a cerut Ritli Csongor Ladislau să afle. „L-am prezentat Consiliului Județean, și acesta se va pronunța săptămâna viitoare. Din punctul meu de vedere, bine era să se pronunțe până acum, ca să mergem (la ADR NV n.r.) cu toate avizele gata”, i-a răspuns edil

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°