IAȘI. Trei indivizi nu au scăpat de pedepse, după ce au fost acuzați că au agresat o minoră.
Curtea de Apel Iași a respins recursurile formulate de Gheorghe Ungureanu (33 de ani), Mihai Arvinte (23 de ani) și Ionut Bejenaru (30 de ani). Inițial, Judecătoria Iași l-a condamnat pe Ungureanu la 13 ani și șase luni de pușcărie, în vreme ce Arvinte a primit o pedeapsă de zece ani de detenție, pentru lipsire de libertate și viol. Bejenaru, acuzat doar de lipsire de libertate, a fost condamnat de Judecătorie la trei ani de închisoare, cu suspendare.
Potrivit anchetatorilor, în urmă cu câteva luni, cei trei tineri mergeau cu mașina, iar la volan se afla Bejenaru. Când au ajuns în dreptul casei fetei, au văzut-o discutând cu niște amici, iar Ungureanu i-a cerut sa urce în mașină și să-i explice de ce a răspândit anumite zvonuri despre el. Copila a refuzat, iar acesta a înjurat-o, după care a urcat-o forțat în mașină.
Cei patru au mers până la casa lui Bejenaru. Acolo, Ungureanu a rămas singur cu fata și i-a cerut să facă sex cu el. Refuzul ei l-a făcut să o izbească de un perete și să o amenințe. Bejenaru le-a cerut atunci prietenilor să plece. Ungureanu și Arvinte au luat-o și pe fată și au pornit pe jos spre Voinești.
Anchetatorii au menționat că, lângă o vie, Ungureanu s-a dezbrăcat și a trântit-o pe fată la pământ și, în timp ce Arvinte o ținea, a violat-o. După ce a terminat, acesta a schimbat locul cu Arvinte, iar, pentru ca victima să nu se mai zbată, a pălmuit-o de mai multe ori. Calvarul fetei nu s-a terminat insa aici. După ce au mai mers puțin, lui Ungureanu i s-a făcut iarăși chef de sex. Oamenii legii au susținut că, amenințată, fata a fost nevoită să întrețină cu cei doi câte un raport sexual oral și unul normal cu Ungureanu.
IAȘI. Trei indivizi nu au scăpat de pedepse, după ce au fost acuzați că au agresat o minoră.
Curtea de