Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea a desfăşurat activități în cadrul acțiunii ”Sesiuni de informare a producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor privind bunele practici şi noutăţile legislative referitoare la punerea pe piaţă a produselor”, acţiunea fiind dispusă de Inspecţia Muncii. În cadrul acestei ședințe de informare, care a avut loc la începutul lunii octombrie, au participat 22 de angajatori din judeţul Vrancea. ”Acţiunea are ca obiectiv informarea şi conştientizarea producătorilor, importatorilor și distribuitorilor privind importanţa respectării legislaţiei din domeniul punerii pe piaţă a produselor pentru cele 8 directive transpuse prin Hotărâri de Guvern sectoriale și pentru care Inspecţia Muncii este organism de supraveghere a pieţei. Având în vedere poziţia geografică - graniţă a Uniunii Europene, România trebuie să realizeze o monitorizare activă a produselor industriale care circulă pe piaţa internă”, transmit reprezentanții ITM Vrancea, prin intermediul unui comunicat de presă.
Acțiunea de informare a avut drept scop și promovarea bunelor practici europene privind echipamentele electrice de joasă tensiune, a echipamentelor individuale de protecţie, maşinilor, echipamentelor utilizate în atmosfere potenţial explozive, motoarele cu ardere internă instalate pe maşini mobile nerutiere, articolele pirotehnice.
Campaniile naţionale desfăşurate de Inspecţia Muncii în anii trecuți au avut ca rezultate creşterea numărului de produse controlate și scăderea numărului de produse neconforme intrate pe piaţa românească.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea a desfăşurat activități în cadrul acțiunii ”Sesiuni de informare a producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor privind bunele practici şi noutăţile legislative referitoare la punerea pe piaţă a produselor”, acţiunea fiind dispusă de