Ministerul Sănătăţii vrea ca cetăţeanul să nu mai ajungă direct în spital, dacă problemele lui pot fi rezolvate în ambulatoriu sau prin medicina de familie
Nicolăescu: Bugetul sănătăţii va fi majorat la o sumă care va permite ca laboratoarele de analize să funcţioneze 30 de zile din 30 de zile
Medicii de familie nu sunt împotriva modificărilor dacă nu este vorba de mai multă muncă birocratică şi dacă există finanţare pentru serviciile oferite în plus
Un sfert din fondurile alocate pentru spitale sunt utilizate pentru servicii care se pot acorda şi în ambulatoriile de specialitate sau în sistemul spitalizării de zi, a afirmat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Health Reform.
Potrivit lui, proiectele de lege supuse pe date de la 1 octombrie în dezbatere publică au drept scop schimbarea modului în care funcţionează sistemul, astfel încât fondurile alocate să nu mai fie irosite. „Ineficienţa în sistem va rămâne şi în cazul în care se dublează bugetul, dacă nu sunt reaşezate componentele sistemului”, a explicat ministrul.
Acesta a spus că în orice ţară civilizată există un pachet de servicii medicale de bază care este oferit cetăţenilor în mod gratuit, iar acum este momentul ca să fie făcută o modificare şi în România.
Eugen Nicolăescu a mai afirmat că o parte din economiile care se vor face de la sectorul spitalicesc vor merge către secctorul prespitalicesc şi către laboratoarele medicale. „Bugetul sănătăţii va fi majorat la o sumă care va permite ca laboratoarele de analize să funcţioneze 30 de zile din 30 de zile”, a explicat ministrul.
Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a explicat în cadrul evenimentului, modul în care va fi reorganizat sistemul sanitar, precizând că schimbările au în vedere faptul că cetăţeanul să nu mai ajungă direct în spital, d