Radu Ţolaş
Prefectul de Maramureş Anton Rohian şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gabriel Zetea, preşedinte PSD Maramureş, dar şi deputaţii Gheorghe Şimon şi Florin Tătaru, precum şi Dragoş Titea, secretar executiv PSD Maramureş fac lobby pentru ca în 2014 să poată fi demarate lucrările de construcţie a noului pod peste Tisa, investiţie de 11 milioane de euro. Astfel, în ultima perioadă, autorităţile judeţene au avut întâlniri decisive la trei ministere ale Guvernului Ponta: la Ministerul de Finanţe, unde s-au întâlnit cu vicepremierul Daniel Chiţoiu, la Ministerul Afacerilor Externe, unde au avut loc discuţii cu ministrul Titus Corlăţeanu şi la Ministerul Marilor Proiecte, unde s-a discutat cu ministrul Dan Şova.
Parlamentarii maramureşeni ai Partidului Social Democrat fac de ceva vreme diligenţe la miniştrii Guvernului Ponta pentru a putea fi demarate finanţări pentru proiectele Maramureşului. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută, când la Bucureşti au fost şi Anton Rohian, prefect de Maramureş, şi Gabriel Zetea, vicepreşedinte al CJ Maramureş. De data aceasta au fost discuţii ţintite pentru un proiect important al Maramureşului: realizarea podului peste Tisa, proiect menit să redeschidă relaţiile dintre România şi Ucraina. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 11 milioane de euro. Autorităţile maramureşene au depus la fiecare dintre cele trei ministere documentaţii complete cu studiul de fezabilitate şi o situaţie exactă a momentului în care se află astăzi proiectul, precum şi o situaţie a relaţiilor dintre Maramureş şi vecinii din Ucraina.
Vicepremierul Daniel Chiţoiu nu se va opune proiectului
Pentru a putea primi finanţare, proiectul trebuie avizat favorabil de cei de la Finanţe şi Justiţie. Ministrul de finanţe Daniel Chiţoiu nu se va opune proiectului noului pod peste Tisa. „