Deşi s-a ajuns la greva japoneză după luni de zile de discuţii, medicii şi asistenţii din spitalele judeţului şi-au pus fără să stea pe gânduri însemnele şi sunt pregătiţi să ajungă la greva generală.
Salariile care pe zi ce trece ajung pentru tot mai puţine şi norma de lucru din ce în ce mai mare, în urma stopării angajărilor în spitale, sunt două dintre motivele de grevă în rândul medicilor, asistenţilor, infirmierilor şi brancardierilor din spitale, ieri fiind prima zi de protest la lucru. Astăzi şi mâine personalul din unităţile sanitare cu paturi se va afla din nou în tură purtând cocarde tricolore, cel puţin în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina nefiind înregistrat vreun refuz de a participa la grevă.
„Nu doar că nu am înregistrat refuzuri, dar peste tot pe unde am mers ne-au întrebat de cocarde. Cred că le era dor de o grevă. Glumesc, evident, însă adevărul este că perspectiva acestei ierni ne îngrozeşte pe toţi. Salariile nu mai reprezintă mare lucru, facturile sunt din ce în ce mai mici, aşa nu se mai poate, trebuie să se întâmple ceva”, a declarat lidera Uniunii Judeţene Sanitas, Roxana Dumitrescu.
Chiar dacă motivele nu le lipsesc, profesioniştilor din Sănătate le-au trebuit câteva ore să se organizeze. Cocardele au ajuns în secţiile medicale în funcţie de implicarea fiecărui lider sau de cum au ajuns şefii din sindicat să le împartă, însă de purtat le-a purtat toată lumea. La unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Slatina personalul din tura de dimineaţă, aflat non-stop în alertă, a aflat din mers de greva japoneză.
„Păi dacă nouă nu ne spune nimeni!”, s-au plâns asistentele, întrebând de unde se aprovizionează cu însemnele tricolore.
La Ortopedie, în schimb, cocardele au ajuns la prima oră.
„Le purtăm, deşi cine ştie cât de repede am putea schimba ceva. Avem nemulţumiri, ca toată lumea. Salari