Propunerile pentru adoptarea noului Cod Rutier vor ajunge miercuri, pentru a treia oară, pe masa guvernanţilor. La ultima întâlnire, Guvernul a amânat adoptarea reglementărilor rutiere pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravenţii. De asemenea, autorităţile vor să afle în timp real când şoferii îşi plătesc amenzile.
Reprezentanţi din Poliţie au detaliat „considerentele tehnice“ care au blocat adoptarea Codului Rutier. „Trebuie să reuşim coordonarea bazelor de date între Poliţie şi Finanţe, astfel încât să se afle în timp real dacă un şofer şi-a plătit amenda, fără ca poliţistul să-i nu îi suspende pe nedrept permisul“, au fost motivele care au dus la o nouă amânare.
Conform ultimelor modificări, sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere ar urma să fie vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie care va putea fi verificat de către Poliţie.
Pe de alte parte, surse guvernamentale au precizat că amânările repetate de intrare în vigoare a prevederilor rutiere discutate de săptămâni întregi, atât de premierul Ponta, cât şi de ministrul Stroe, „sunt încercări de a evita aprobarea noului Cod Rutier prin Ordonanţă de Urgenţă, ceea ce ar duce la o implementare imediată a noilor prevederi, considerate mult mai drastice din unele puncte de vedere şi foarte îngăduitoare cu cei care ar urma să se urce băuţi la volan“.
Şoferii care nu vor purta centura ar putea fi mai aspru sancţionaţi
"Din punctul nostru de vedere am mărit amenzile la contravenţiile săvârşite cu intenţie cum ar fi trecerea printre bariere la calea ferată, nepurtarea centurii de siguranţă, folosirea telefonului mobil la volan sau neacordarea de prioritate. Majoritatea acestor contravenţii pot duce la producerea unor accidente grave din vi