Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voinţa DEEP SERV a câştigat derby-ul etapei în liga de minifotbal amator

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 15 octombrie 2013 ·

Campionatul de minifotbal pentru amatori a programat duminică la baza sportivă EnergoSport jocurile etapei a-IX-a. Cu şapte etape înaintea sfârşitului turului de campionat, situatia echipelor care se vor califica în play-off este aproape clară în privinţa locurilor 1-5 ocupate în ordine de Voinţa DEEP SERV, 22 Grade, Sanorom Boloteşti, Flux Cafe şi Dr.Gsm&Global Proiect. Pentru celelalte trei locuri, se vor lupta în continuare şase echipe, acestea fiind despărţite de doar 5 puncte de la locurile 6-11.

Voinţa şi Sanorom au ţinut capul de afiş al etapei într-un derby al primelor clasate. Lidera la zi din Liga de minifotbal a învins cu 4-1 într-un joc cu ritm pe placul numeroşilor spectatori prezenţi la joc. Golurile au fost marcate de Emilian Chivu, Adrian Toma, Claudiu Mihai şi Cristi Gurguiatu respectiv Marius Repede. Voinţa este văzută de mini-microbişti ca fiind echipa fără rival în acest sezon, dar campioana se va desemna la sfârşitul sezonului, într-o grupă semifinală, cu participarea primelor patru clasate la sfârşitul jocurilor din play-off.

22 Grade a urcat în plasa liderului după 4-2 cu Car Media, Flux Cafe a câştigat cu prietenii de la Pantzer (4-2), iar Dr.Gsm&Global Proiect a rezolvat jocul încă de la pauză cu Altdorf Tehnik, când au beneficiat de două lovituri de penalitate (de la 9m) şi de o eliminare a adversarilor pentru proteste la adresa arbitrului. În clasamentul golgeterilor conduce Dănuţ Lechea (22 Grade) cu 14 goluri, urmat de Cătălin Ciobotaru (Dr.Gsm&Global Proiect) 13 g, Ciprian Moisii (Jess Cafe) şi Mihai Chiriţă (Car Media) cu 12 g.

Total Solutions şi Sordi di Cristo conduc în clasamentul pentru Trofeul Fair-Play.

Rezultatele etapei:

Dinamo Tătăranu - PromoStore 5-6 (4-3),

Sordi di Cristo - Fabrica de imagine 3-15 (1-10),

Flux Cafe - FC Pantzer 4-2 (1-1),

Total Solutions - G.S.Mobile 4-5

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 11 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 13 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°