Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul în care angajații Căminului din Mărășești își cer drepturile, amânat

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 15 octombrie 2013 ·

Dosarul în care mai mulți angajați ai Căminului pentru Persoane Vâstnice din Mărășești au acționat în judecată primarul, consiliul local și instituția angajatoare, a debutat cu o amânare. Următorul termen a fost stabilit pentru 21 octombrie, dată până la care reprezentantul reclamanților, respectiv Daniel Drăgan, trebuie să depună noi înscrisuri la dosar.

Reamintim că10 angajați ai Căminului din Mărășești au acţionat în judecată instituţia angajatoare, Consiliul Local Mărăşeşti, dar şi pe primarul Valerică Chitic, pentru a obține anumite drepturi salariale, drepturi pe care le obţineau atunci când lucrau în cadrul fostului spital din localitate. Mai exact, angajații vor să obțină sporul de 11%, sporul de prevenţie şi prima de stabilitate. Aceste drepturi le-ar suplimenta veniturile cu aproximativ 2-300 lei pentru fiecare persoană.

Daniel Drăgan, desemnat ca reprezentant legal al angajaților în instanţă, ne-a precizat, atunci când acţiunea a fost introdusă pe rol, că a fost dat în judecată atât Consiliul Local, cât și primarul, deoarece primul stabileşte, prin hotărâre, bugetul căminului, iar edilul este ordonator principal de credite. „Căminul pentru persoane vârstnice este instituţia Consiliului Local Mărăşeşti, înfiinţată prin Hotărâre a Consilului Local Mărăşeşti. Astfel, bugetul Căminului este aprobat de Consiliul Local Mărăşeşti şi este distribuit aşa cum prevede Legea 500/2000, Legea Finanţelor Publice, de ordonatorul principal de credite, în speţă primarul oraşului Mărăşeşti, către ordonatorul terţiar de credite, în speţă directorul căminului. Astfel, cele trei instituţii au calitate procesuală în acest litigiu, deoarece, în eventualitatea în care instanţa hotărăşte ca angajaţii căminului să îşi primească drepturile salariale, banii necesari pentru plata acestora vor fi alocaţi prin Hotărâre de Consiliu Local şi distribuiţi de ordonatorul princ

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum o ora
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum o ora
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 3 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 36 minute
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 6 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 10 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 6 mai, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Robert Turcescu

Gandul acum 6 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 6 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Robert Turcescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°