Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, campioană europeană la donatori în moarte cerebrală, cu peste 100 de cazuri în 2013

Publicat in Ora de Timis, luni 14 octombrie 2013 ·

România este pe primul loc în Europa în privinţa numărului de donatori în moarte cerebrală, în acest an fiind înregistrate peste 100 de astfel de cazuri, a anunţat, sâmbătă, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, Mihai Lucan.

Lucan a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la care a participat conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), că rezultatul este consecinţa unei activităţi de lungă durată, un merit revenind şi coordonatorilor de transplant, relatează Mediafax.

“Asistăm la un eveniment remarcabil care a apărut în activitatea de transplant a ANT – România a ajuns să fie campioană europeană la rata de donare de la donatori în moarte cerebrală, depăşindu-se 100 de astfel de donatori în acest an, de la 22 câţi erau în 2006. Acest rezultat este consecinţa unei activităţi de lungă durată, este şi meritul coordonatorilor de transplant, care au depus eforturi extraordinare. Transilvania este fruntea, cei mai mulţi donatori în moarte cerebrală au provenit de această zonă. Noi, la ICUTR Cluj, avem realizate de la începutul anului până acum 144 de transplanturi renale, din care 91,7 la sută de la donatori în moarte cerebrală”, a spus Lucan, care este şi membru al Consiliului Ştiinţific al ANT.

Citeşte şi Îşi vând organele pe Internet pentru zeci de mii de euro. Românii dau anunţuri şocante pentru bani

Potrivit acestuia, peste 75 la sută din pacienţii ICUTR Cluj au fost supuşi transplanturilor la mai puţin de un an din momentul înscrierii pe listele de aşteptare.

“Sunt 12 bolnavi care au fost transplantaţi în mai puţin de o zi din momentul înscrierii în lista de aşteptare, alţi 14 transplantaţi în mai puţin de o săptămână şi 60 în mai puţin de 30 de zile”, a subliniat Lucan.

La rândul său, Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din cadrul Inst

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 54 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°