Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câştigurile arădenilor sunt sub media pe ţară, potrivit statisticilor oficiale

Publicat in Glasul Aradului, luni 14 octombrie 2013 ·

Media câştigurilor salariale ale arădenilor este mai mică decât media pe ţară. Arădenii câştigă mai puţin decât locuitorii din alte judeţe, fapt confirmat de statisticile oficiale. Totuşi, câştigu­rile arădenilor au înregistrat uşoare creşteri în lunile de vară ale acestui an.

Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Arad, la începutul lunii august, câştigul salarial mediu net la nivel de Arad era de 1.511 lei, mai mare cu câţiva zeci de lei decât în lunile anteri­oare. Tot atunci, câştigul salarial mediu brut era de 2.083 de lei. Cu un câştig salarial mediu net de 1.511 lei, Aradul se situează sub media pe ţară. Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna august de 1.604 lei, în scădere cu 31 de lei faţă de luna precedent.

Mai bine plătiţi sunt arădenii care lucrează în industrie şi construcţii, sector urmat de cel al serviciilor. Mai trebuie spus că, efectivul salariaţilor arădeni a crescut cu aproape 1.000 de persoane, de la începutul anului şi până în luna august. La începutul celei de a opta luni a anului, judeţul nostru avea un efectiv de 120.591 salariaţi.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică în sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net în învăţământ, determinate de reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice şi încheierea contractelor pe perioadă determinată. În administraţia publică şi sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a crescut uşor în luna august faţă de luna iulie, cu 0,4 la sută, respectiv 0,6 la sută.

Media câştigurilor salariale ale arădenilor este mai mică decât media pe ţară. Arădenii câştigă mai puţin decât locuitorii din alte judeţe, fapt confirmat de statisticile oficiale. Totuşi, câştigu­rile arădenilor au înregistrat uşoare creşteri în lunile de vară ale acestui an.

Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum 43 minute
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 2 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 36 minute
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 38 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 2 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 6 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°