Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea a pierdut confruntarea cu Dinamo în ultimele 10 minute

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 14 octombrie 2013 ·

Echipa locală de handbal a Universității Suceava rămâne cu o singură victorie în acest sezon, după ce sâmbătă după masă a pierdut pe teren propriu confruntarea cu Dinamo București, scor 18 – 21. Noua echipă a fostului căpitan al Sucevei, Adrian Chiruț, a început mai bine meciul și s-a distanțat la trei și mai apoi la patru goluri, 4 – 1 și 6 – 2. Universitarii au reveni în joc și au egalat la șase, iar până la pauză cele două echipe au mers cap la cap, elevii antrenorului Răzvan Bernicu intrând la vestiare cu un avantaj de un gol, scor 12 – 11. Tinerii jucători suceveni au început foarte bine repriza secundă și după opt minute s-au desprins la trei goluri, 15 – 12 și mai apoi 16 – 13. De la mijlocul reprizei secunde, sucevenii nu au mai găsit drumul spre gol și le-au permis experimentaților jucători de la oaspeți să egaleze și să treacă la conducere pe tabelă după șase reușite consecutive, astfel că în minutul 57, Dinamo avea un avans de trei goluri, scor 19 – 16, avantaj pe care l-a păstrat până la final, scor 21 – 18 în favoarea oaspeților.

„Din nou, băieții au făcut un joc foarte bun, dar din păcate am cedat pe final. Am avut și accidentări sau jucători ce au evoluat nerefăcuți, iar pe final oboseala titularilor, dar și lipsa unor schimbări la același nivel cu al jucătorilor din prima echipă și-au spus cuvântul, la fel cum s-a întâmplat în majoritatea meciurilor din acest sezon”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu. Echipa suceveană a avut în lot trei portari, Vasile Tcaciuc, Spiridon și Ilii, dar și 13 jucători, mai exact Eros(4 goluri), Sandu(3), Târzioru(3), Roșu(3), Burlacu și Aldica, câte două goluri fiecare, Dumitraș(1), Matei, Gramatic, Rugaci, Petrea, Lăzurcă și Ion Tcaciuc.

Joi, sucevenii vor evolua pe terenul Stelei București, iar mai apoi vor avea pauză până pe 10 noiembrie.

Rezultatele etapei a 6-a

Energia Pandurii

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Fără preşedinţii Xi şi Putin, liderii din BRICS se reunesc la Rio pentru a respinge protecţionismul lui Trump

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fără preşedintele chinez Xi Jinping şi cel rus, Vladimir Putin, liderii din ţările BRICS vor încerca, la summitul care începe duminică la Rio de Janeiro, să formeze un front comun împotriva protecţio

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°