Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat luni, la Iaşi, că prăznuirea hramului Sf.Cuvioase Parascheva este o zi în care creştinii ortodocşi ar trebui să se întoarcă la adevăratele valori.
"E o zi în care ar trebui să ne gândim la valorile adevărate, la bunătate. E prea multă duşmănie în ţara asta", a spus vicepremierul.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, alături de 23 de ierarhi din ţară şi străinătate, opt preoţi, şi patru diaconi, oficiază luni slujba Sfintei Liturghii, pe o scenă special amenajată pe pietonalul din faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, cu prilejul prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi de peste 370 de ani ocrotitoarea Moldovei.
La Slujba Liturgică au venit să asiste câteva mii de pelerini, iar alte peste 25.000 stau la cozi, care ajung la trei kilometri, pentru a se închina la raclele cu moaştele Sfintei Parascheva şi Sf. Simeon din Muntele Minunat, acestea din urmă fiind aduse de la Iaşi de la Mănăstirea Neamţ.
La slujbă sunt prezenţi premierul Victor Ponta, Elena Udrea, Varujan Vosganian, Norica Nicolai, Mircea Diaconu, Relu Fenechiu, alături de politicieni locali, autorităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai deconcentratelor.
Pelerinii care se află în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pot vedea pe ecrane panoramice slujba Sfintei Liturghii, iar pe străzile din jurul Mitropoliei au fost amplasate difuzoare pentru persoanele care stau la rând pentru a se închina la moaşte.
În fiecare an, sute de mii de credincioşi ortodocşi, dar şi catolici din ţară şi străinătate vin să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, a cărei prăznuire se oficiază pe 14 octombrie. (Agerpres)
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat luni, la Iaşi, că prăznuirea hramului Sf.Cuvioase Par