Vicontele Etienne Davignon, preşedintele grupului Bilderberg şi în acelaşi timp una dintre cele mai influente personalităţi din lume revine în România şi la sediul Băncii Naţionale, de această dată cu ocazia celebrării a 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma
La conferinţa organizată de Media ConsultaInternational pe lângă Davignonva mai participa şi Ugo Bardi, profesor la Universitatea din Florenţa şi membru marcant al Clubului de la Roma.
Clubul de la Roma a fost înfiinţat în 1968 în Italia, propunându-şi să îi aducă la aceeaşi masă pe principalii lideri politici ai lumii.
Înainte de 1989, din Clubul de la Roma a făcut parte şi Mircea Maliţa, fost ministru al învăţământului în regimul lui Nicolae Ceauşescu.
După 1990, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a fost şi el inclus pe lista membrilor Clubului de la Roma, precum şi în clubul Bilderberg.
Secretarul General al Clubul din România este Liviu Tudor, unul dintre cei mai importanţi proprietari şi dezvoltatori imobiliari din Bucureşti.
Folclorul spune că Grupul Bildenberg are capacitatea de a alege viitorii lideri politici ai lumii.
Vicontele Etienne Davignon este Preşedintele Grupului Bilderberg, o organizaţie care include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri şi academicieni. Reuniunile grupului au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului Bildenberg au fost magnaţii David Rockefeller şi familia de bancheri Rotschild.