Vineri, în jurul orei 18.50, prin 112, Alina V., de 21 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, a sesizat poliția despre faptul că, în timp ce se afla de serviciu la un magazin de ziare din incinta unui complex comercial din municipiul Suceava, un bărbat necunoscut a înşelat-o cu suma de 300 lei.
Polițiștii deplasați la faţa locului au stabilit faptul că reclamanta este angajată ca agent de vânzări la magazinul de ziare, iar în jurul orei 18.30, în magazin s-a prezentat un bărbat necunoscut care avea în mână mai multe bancnote de 10 lei şi care a rugat-o pe Alina V. să-i schimbe suma de 1.000 lei în bancnote mai mari.
După ce a numărat toate bancnotele împreună cu suspectul, victima i-a spus acestuia că mai trebuie să-i dea 10 lei pentru a-i schimba banii, fapt pentru care persoana în cauză s-a conformat. Crezând că a luat suma de 1.000 lei, angajata i-a înmânat bărbatului 5 bancnote a câte 200 lei, iar după plecarea acestuia a constatat că are doar suma de 700 lei.
„Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii deînşelăciune pentru identificarea autorului și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2013-10-12/A-rugat-o-sa-i-schimbe-1000-de-lei-si-a-pacalit-o-prin-metoda-smen#ixzz2hgH0Vebh
Vineri, în jurul orei 18.50, prin 112, Alina V., de 21 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, a sesizat poliția despre faptul că, în timp ce se afla de serviciu la un magazin de ziare din incinta unui complex comercial din municipiul Suceava, un bărbat necunoscut a înşelat-o cu suma de 300 lei.
Polițiștii deplasați la faţa locului au stabilit faptul că reclamanta este angajată ca agent de vânzări la magazinul de ziare, iar în jurul orei 18.30, în magazin s-a prezentat un bărbat nec