de Sorana MAIER
14 octombrie 2013 23:00
5 vizualizari
A-A+
O delegaţie formată din 20 de tineri diplomaţi din mai multe ţări ale lumii, prezenţi la Sibiu în cadrul Cursului internaţional de diplomaţie „Nicolae Titulescu”, a vizitat zilele acestea Consiliul Judeţean Sibiu.
Oaspeţii au fost primiţi de către preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, de către cei doi vicepreşedinţi Ioan Banciu şi Marcel Luca, de secretarul judeţului, Iordan Nicola, şi de prefectul judeţului, Ovidiu Sitterli, cărora li s-au adăugat şi consilierii judeţeni Maria Ilie Bologa şi Constantin Sofrone, anunţă Consiliul Judeţean Sibiu.
Alături de diplomaţii-cursanţi, la întâlnirea cu oficialităţile judeţene sibiene au participat şi Dan Petre, directorul general al Institutului Diplomatic Român, fost secretar de stat în cadrul MAE, şi Mirela Grecu, directorul Direcţiei Diplomaţie Publică, Cultural-Ştiinţifică din cadrul MAE.
„A fost o onoare pentru noi să vă avem oaspeţi la Consiliul Judeţean Sibiu şi să vă prezentăm foarte pe scurt judeţul Sibiu. Ştiu că aţi vizitat localitatea Biertan şi Muzeul ^n Aer Liber din Dumbrava Sibiului, ocazii de a vedea două puncte importante pe harta turistică şi culturală a judeţului Sibiu. Ne dorim ca în cadrul unei întâlniri programate pentru luna mai a anului viitor să prezentăm oportunităţile de investiţii în judeţul Sibiu în faţa reprezentanţilor principalelor ambasade din România şi sperăm că şi dumneavoastră veţi promova în cadrul misiunilor diplomatice din care faceţi parte potenţialul judeţului Sibiu”, a spus preşedintele Ioan Cindrea.
Preşedintele Ioan Cindrea a vorbit despre atribuţiile pe care le are Consiliul Judeţean în diferite domenii, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi socială. La rândul său, prefectul Ovidiu Sitterli a trecut în revistă principalele atribuţii a