În comuna Cîrligele va fi construit un parc fotovoltaic, care va avea peste 60 de mii de panouri. Lucrările vor demara luna aceasta, investiţia fiind de 18 milioane de euro. Concomitent cu lucrările la parcul fotovoltaic, va fi modernizat iluminatul public din comună.
Lucrările privind construirea unui parc fotovoltaic pe raza teritorial administrativă a comunei Cîrligele, vor demara luna aceasta. Acestea constau în amplasarea a peste 60 de mii de panouri fotovoltaice, pe o suprafaţă de 31 hectare, aflate în domeniul public al comunei. Investiţia are o valoare de 18 milioane euro.
Primarul localităţii Cîrligele, Ştefan Moscu, a precizat că investiţia va fi amplasată în amonte, pe partea stângă a Râului Milcov, în apropierea fostei gropi de gunoi a municipiului Focşani. „Lucrările de construire a parcului fotovoltaic vor începe luna aceasta. Lucrările constau în amplasarea a peste 60 de mii de panouri fotovoltaice pe parcursul a trei luni de zile, atât cât este prevăzut să dureze amplasarea acestor panouri“, a precizat edilul Ştefan Moscu.
Primarul a susţinut că investiţiile permit localităţilor să se dezvolte, să creeze noi locuri de muncă şi să aducă bani la bugetul local. „Astfel de investiţii înseamnă venituri suplimentare pentru autorităţile locale. De exemplu, numai redevenţa pentru concesionarea terenului pentru această investiţie este de 60 mii lei anual, la care se mai adaugă impozitele şi taxele locale. De asemenea, am stabilit prin contractul de redevenţă ca firma să îşi facă sediul social în comuna Cîrligele, tot pentru a avea un plus de taxe şi impozite la nivel local. Nu ai investiţii, nu reuşeşti să faci nimic. Orice investiţie înseamnă venituri la bugetul local şi creează o anumită independenţă financiară, ceea ce înseamnă că nu mai aştepţi numai să primeşti bani din altă parte“, a susţinut primarul Ştefan Moscu.