Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se pregăteşte isteria Romgaz. Câştiga cine iese la timp

Publicat in Romania Libera, luni 14 octombrie 2013 ·

„Perla coroanei”, „regina” companiilor de stat face ultimele repetiţii pentru a deveni publică prin listarea la bursă. E ultima fereastră pentru a fi evaluată la un preţ bun înainte că împuţinarea rezervelor să fie prea bătătoare la ochi. Pentru micii investitori, atraşi de sunetul trompetelor de marketing, marea provocare este să recunoască la timp vârful profiturilor Romgaz după liberalizarea preţurilor la gaze şi să-şi marcheze câştigul.

La sfârşitul acestei luni vom asista probabil la debutul ofertei publice de vânzare pentru 15% din acţiunile Romgaz. Aparent, doar motive de lăcomie pentru investitori: poziţie neameninţată pe piaţă (duopol), creşterea accelerată a preţului gazelor naturale în următorii 4 ani, fapt ce se va reflecta corespunzător asupra profiturilor companiei (contam pe lobby-ul OMV pentru că viitoarea redevenţa mărită să nu schimbe din 2014 fundamental acest lucru). Punctul slab? Împuţinarea rezervelor. Rezervele dovedite asigură producţia actuală doar 11 ani (62 miliarde metri cubi) iar tot ce s-a descoperit în ultimii 16 ani nu reprezintă decât 60% din producţia de 5,7 miliarde de metri cubi a anului trecut.

În pregătirea viitorului IPO deja au început să apară articole triumfaliste prin presă. „Romgaz deţine rezerve de 17 miliarde euro din care ar putea obţine profituri de peste 5 miliarde euro în următorii 10 ani” titra azi un ziar de specialitate. Fără să punem la îndoială calculele, să observăm că un profit de 5 miliarde euro în condiţiile în care statul vrea să strângă aproximativ 450 milioane euro pentru 15% din acţiuni (valoarea companiei ar fi în acest caz de 3 miliarde euro), nu e deloc rău. Dacă 75% din acest profit ar fi distribuit că dividende, ar însemna un câştig de 3,75 miliarde euro pentru investitori în următorii 10 ani, adică peste 120% din sumă investită în cadrul IPO-ului, la o inflaţie ce nu poate depăşi 30-4

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a repara dezastrul provocat de inundații. Ciucă, atac la Ciolacu: Nu a participat la discuții

Libertatea acum 32 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat vineri, 20 septembrie, că țara noastră va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, dar a adăugat că premi

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum o ora
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum o ora
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum o ora
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 7 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ghid: Cum se poate vota prin corespondență la alegerile prezidențiale și parlamentare și care e termenul-limită pentru înregistrare

G4Media acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a publicat ”Ghidul alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Președintele României din anul 2024” și ”Ghidului alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024”. Aleg

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 6 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°