Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La un pas de moarte, din cauza tulburelului

Publicat in Observator de Constanta, marți 15 octombrie 2013 ·

Două persoane au fost salvate în ultimul moment de către un vecin curajos, după ce au intrat într-o pivniţă şi şi-au pierdut cunoştinţa din cauza vaporilor emanaţi de mustul fermentat

Un bărbat şi o femeie din cartierul constănţean Palazu Mare au fost, ieri dimineaţă, la un pas de moarte după ce s-au intoxicat cu monoxidul de carbon produs de mustul care fierbea în damigene. Alarma s-a dat în jurul orei 11.00, când o persoană a sunat la Numărul de Urgenţă 112 şi a cerut ajutorul pompierilor şi al medicilor pentru a interveni la salvarea celor două persoane. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa, incidentul s-a petrecut pe strada Sentinelei din cartierul constănţean Palazu Mare. Proprietarul locuinţei de la numărul 2 a mers în pivniţă să verifice damigenele cu must pus la fermentat. În momentul în care a deschis uşa de acces, a fost izbit de gazele toxice emanate de must şi, până să realizeze în ce pericol se află, a căzut secerat, la pământ. În cădere, s-a lovit cu capul de o treaptă de la scară şi a rămas inconştient. Soţia victimei, care îl aştepta cu masa pusă, a mers să vadă de ce acesta nu se mai întoarce în casă, dar în momentul în care a ajuns în dreptul pivniţei, şi-a observat soţul zăcând plin de sânge pe podea şi a început să strige, disperată, după ajutor. În sprijinul ei a venit o vecină din apropiere care, fără să stea prea mult pe gânduri, a intrat în pivniţă ca să-l scoată pe bărbatul de 60 de ani la aer. În momentul în care a inhalat şi ea vaporii toxici, femeia, în vârstă de 41 de ani, şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut lată lângă bărbatul plin de sânge. Chiar dacă s-a dat alarma la 112, până la sosirea salvatorilor au mai existat curajoşi care au vrut să-şi încerce norocul, dar nu au rezistat şi au ieşit repede la aer. La un moment dat, un tânăr de 24 de ani, care locuieşte la câteva case dep

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 58 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum o ora
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 11 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 8 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°