Declaraţia a fost făcută de Şeful Inspectoratului Judeţean în Construcţii Covasna, Mild Zoltán
Lucrările de consolidare a structurii de rezistenţă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe au fost oprite într-un ‘punct vulnerabil’ şi trebuie reluate cât mai repede pentru a nu fi periclitată siguranţa clădirii şi a pacienţilor, afirmă directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii (IJC) Covasna, Mild Zoltán.
Potrivit acestuia, primul corp al clădirii a fost consolidat în totalitate, însă corpul cel mic a fost ‘rigidizat’ doar până la etajul al doilea.
„Lucrările au fost oprite într-un punct vulnerabil şi trebuie continuate. (…) În cazul unui cutremur, mişcările verticale şi orizontale ar putea crea probleme. În regim de urgenţă trebuie terminate şi celelalte două etaje, pentru ca clădirea să fie stabilă”, a declarat Mild Zoltán.
Managerul general al Spitalului, András Nagy Robert, spune că, pentru finalizarea lucrărilor, e nevoie de trei milioane de lei, însă anul acesta Ministerul Sănătăţii nu a alocat bani pentru acest proiect.
„Ştim foarte bine cât de important este pentru siguranţa clădirii şi a pacienţilor să terminăm lucrările. Am solicitat sprijinul Consiliului Judeţean, care ne-a dat 1,5 milioane de lei, iar noi, din sursele noastre, contribuim cu 500.000 de lei, dar tot mai avem nevoie de 1 milion. Aşteptăm în continuare sprijin de la Minister”, a declarat managerul spitalului.
De finalizarea acestor lucrări depinde începerea altui proiect câştigat de Consiliul Judeţean Covasna prin Programul Operaţional Regional, în valoare de circa 22 milioane de euro, ce vizează modernizarea Spitalului şi dotarea cu aparatură medicală.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, susţine că, după finalizarea acestui proiect, Sfântu Gheorghe va avea unul dintre cele mai moderne spitale din regiune. @N_