1974 – Medicii anunță cu tristețe că Daniel Buzdugan, copilul care abia a venit pe lume, are un defect din naștere care nu s-a observat la ecograf: e lipsit de umor. Se pare că Buzdugan e unul dintre sutele de copii care se nasc zilnic fără umor, din cauza neglijenței din sistemul medical românesc.
1982 – Impresionat de westernurile americane, Daniel Buzdugan visează să trăiască în Vestul Sălbatic și, alături de banda lui de nelegiuiți, să atace un tren în mijlocul pustiului și să fure de la pasageri toate glumele pe care le au la ei.
1983 – Se serbarea de la finalul clasei a doua, Daniel Buzdugan recită poezia Somnoroase păsărele ca și cum ar fi a lui.
1989 – După ce ocupă televiziunea, revoluționarii îl cheamă în studio pe Daniel Buzdugan, ca să citească manifestul ca și cum ar fi al lui.
1993 – La proba de limba română a examenului de Bacalaureat îi pică nuvela Sărmanul Dionis. Buzdugan le mărturisește colegilor că se consideră norocos că s-a dat tocmai un text scris de el.
2000 – Venit în vacanță în țara noastră, un cetățean german vede întâmplător, în fața casei lui Buzdugan, o glumă care-i fusese furată cu două luni în urmă, la Munchen. Se pare că Daniel Buzdugan făcea parte dintr-o rețea internațională de hoți de glume, care furau anecdote din Germania, schimbau numele proprii, ca să fie mai greu de recunoscut, iar apoi le spuneau în România unor ascultători de bună credință.
2003 – Daniel Buzdugan are primele probleme cu poliția după ce, în timpul emisiunii lui de la Radio Contact, sună mai multe persoane și, vrând să le facă o farsă, le spune că fiul lor a provocat un accident rutier și a omorât un copil pe trecerea de pietoni.
2006 - Daniel Buzdugan fură din greșeală o bicicletă, după ce o confundă cu o glumă.
2012 – Buzdugan încearcă să copieze și el de unde a copiat premierul Victor Ponta, dar, după ce