Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul nu mai are de restituit bani pensionarilor

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 14 octombrie 2013 ·

Ultima tranșă de restituire a sumelor reținute din pensii ca și contribuții de asigurări sociale de sănătate, respectiv de la data de 1 ianuarie 2011până la 30 aprilie 2012, s-a realizat. Astfel, începând din această lună, pe taloanele de pensii nu vor mai apărea sume de restituit, care până acum au fost evidențiate distinct la rubrica „drepturi restante pentru perioade anterioare – CASS: restituit”. „Facem aceste precizări pentru a preveni o eventuală interpretare eronată în sensul că pensiile au fost diminuate. Pensiile îşi păstrează acelaşi cuantum, corespunzător punctajului mediu anual şi valorii punctului de pensie în vigoare la această dată, elemente înscrise pe talonul de pensie”, anunță Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), într-un comunicat dat publicității.

Stabilirea măsurilor de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată de Guvern prin OUG nr. 17/2012, banii încasați necuvenit de Stat ajungând înapoi în buzunarele pensionarilor eșalonat, după cum urmează: pentru sumele reținute în perioada ianuarie – martie 2011 restituirea s-a realizat în tranșe egale în perioada iunie – august 2012; pentru sumele reținute în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012 restituirea s-a realizat conform graficului prevăzut în Hotărârea de Guvern nr. 850/2012, în perioada septembrie 2012 – septembrie 2013. „În concluzie, ultima lună de achitare a acestor drepturi a fost luna septembrie 2013. Începând cu drepturile cuvenite lunii octombrie 2013, pe taloanele de pensie nu vor mai apărea sume de restituit, sume care au fost evidenţiate distinct la rubrica «drepturi restante pentru perioade anterioare – CASS: restituit»”, se precizează în comunicatul de presă al Casei Naționale de Pensii Publice.

Ultima tranșă de restituire a sumelor reținute din pensii ca și contribuții de asigurări sociale

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 33 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 25 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 3 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum o ora
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°