Aproximativ 2,4 milioane de hectare din pădurile României sunt administrate responsabil, iar produsele obţinute din această materie primă sunt certificate FSC /Forest Stewardship Council/, conform datelor oficiale publicate de WWF România, pe propria pagină de internet.
Astfel, suprafaţa forestieră totală certificată FSC este de 2.386.535,4 hectare, echivalentul a circa 37% din suprafaţa totală forestieră a României, care se ridică, la acest moment, la 6,4 milioane hectare.
În România, una dintre cele mai active organizaţii pe acest segment este WWF România, cea care a coordonat dezvoltarea ghidurilor naţionale (în România, Bulgaria şi Ucraina) pentru identificarea şi managementul Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare. Aceste materiale sunt recunoscute şi acceptate de către specialiştii în domeniu, fiind utilizate de administratorii de păduri din regiune.
De asemenea, reprezentanţii organizaţiei de mediu au efectuat evaluări în teren şi au contribuit la gestionarea corespunzătoare a peste 300.000 de hectare de Păduri cu Valoare Ridicată de Conservare.
În prezent, la nivel global, există 176.735.471 hectare de păduri care au primit 1.203 de certificate forestiere din 79 de ţări. În Europa, suprafaţa totală certificată ajunge la 74.632.293 hectare, respectiv 42,23% din totalul certificat.
Potrivit celui mai recent studiu de specialitate, întocmit de Asociaţia pentru Certificare Forestieră /ACF/, unul din doi consumatori români au afirmat că aleg tipul de ambalaje cu inscripţia FSC, în timp ce 73% dintre cei intervievaţi au declarat că ştiu ce înseamnă ambalaj ‘reciclabil’, 75% ştiu ce înseamnă ambalaj ‘din resurse regenerabile’, iar un sfert dintre aceştia confundă cei doi termeni.
Datele oficiale arată că, în acest moment, în România se comercializează 81 de produse de import ambalate în recipiente cu simbol FSC, dintre care