-AA+A
„Astra Năsăudeană”, la un nou început Publicaţia „Astra Năsăudeană” a apărut în august 2013 cu numerotarea anul I, nr. I (27), ceea ce sugerează o nouă serie. Fondată la 1 decembrie 2005 de Ioan Seni, revista a apărut în 26 de numere până în luna februarie a acestui an, şi în textul „Gânduri de început” scrie că noua revistă este deschisă cercetătorilor zonei Năsăudului sau ai altor spaţii, că vor fi promovate modele de succes şi se va manifesta atenţie şi faţă de debutanţi, publicaţia urmând a fi distribuită gratuit. Cu entuziasm este salutată apariţia de prof.univ.dr. Dumitru Acu, preşedintele „Asociaţiunii Astra”, care scrie „Da, într-adevăr, bucuraţi-vă! O nouă revistă apare pe cerul înstelat al Astrei”. În continuare, după lista cu numele astriştilor năsăudeni, sunt prezentate activităţile cercurilor Astra de către Floarea Pleş, preşedinta Cercului Astra Oraş Năsăud, apoi implicarea în evenimente din ţară. Urmează texte pe tematică religioasă, evocări, amintiri de mare diversitate în ce priveşte conţinutul; îi amintim pe mitropolitul Şaguna, profesorul Scurtu, generalul Grigore Bălan, Emil Rebreanu sau colonelul Liviu Rusu. Dr. Adrian Onofreiu, semnatarul textului „Un model atitudinal: Nestor Limon (1862-1915)”, procedează la o prezentare susţinută cu citate şi indicarea surselor biobibliografice. Cronică literară, note de călătorie, texte despre învăţământul grăniceresc de altădată sau despre cel de azi întregesc portretul publicaţiei, ce se închide cu o revistă a presei, care se ocupă atât de publicaţii din zona noastră, cât şi din ţară.
Marea provocare a colectivului redacţional este să apere publicaţia de veleitari, îndeosebi lirici, altfel, tehnoredactată cu grijă, tipărită pe hârtie bună şi având texte frumoase, „Astra Năsăudeană” promite.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum