News La data de 11.10.2013, în jurul orei 10.00, a fost oprit în trafic, pe DN29 A, în municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, autoturismul înmatriculat în Bulgaria, condus de Dan I. de 41 ani, din municipiul Dorohoi.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că pentru autoturismul depistat în trafic, nu există emisă asigurare de răspundere civilă auto și inspecție tehnică periodică, valabile.
Faţă de Dan I. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România.