Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU REDUCEREA RISCULUI DEZASTRELOR NATURALE - 13 OCTOMBRIE

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 14 octombrie 2013 ·

Potrivit Rezoluţiei 64/200, din 21 decembrie 2009, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, 13 octombrie este Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale. Pentru că anul acesta 13 octombrie va fi duminică, activităţile dedicate acestei zile se vor desfăşura în data de 11 octombrie.

Cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, Organizaţia Naţiunilor Unite, prin U.N.I.S.D.R., a iniţiat proiectul ”Trăind cu dizabilităţi şi dezastre”, care se adresează, la nivel mondial, unui număr de circa un miliard de persoane care trăiesc cu o formă de handicap.

Reprezentând o cincime din populaţia lumii, persoanele cu dizabilităţi pot avea contribuţii unice, de multe ori trecute cu vederea, care să vină în sprijinul reducerii riscului de dezastre şi pentru construirea unei societăţi/comunităţi rezistente. Se intenţionează astfel ca Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale – 2013 să demareze includerea nevoilor persoanelor cu dizabilităţi în Cadrul de reducere a riscului de dezastre, deoarece o planetă rezistentă în faţa dezastrelor presupune ca fiecare cetăţean să fie parte a soluţiei, deciziile şi politicile de reducere a riscului de dezastre trebuie să reflecte şi nevoile persoanelor cu dizabilităţi, iar investiţiile în scopul reducerii riscului de dezastre trebuie să ţină cont de nevoile persoanelor cu dizabilităţi.

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, I.S.U. Maramureş organizează vineri, 11.10.2013, următoarele activităţi:

1. Ziua porţilor deschise, la toate subunităţile din judeţ;

2. Prezentarea tehnicii de luptă şi a echipamentului, după cum urmează:

În municipiul Baia Mare – la Monumentul Ostaşului Român

În municipiul Sighetu Marmaţiei – în Parcul ,,Grădina Mori

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 40 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 55 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 27 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 34 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°