Caz fără precedent în această ediţie a reality show-ului “Mireasă pentru fiul meu” de la Antena 1. Se pare că unul dintre concurenţii acestei ediţii are nu una, ci două iubite afară, rolul său în această emisiune matrimonială fiind, prin urmare, nu acela de a-si găsi o viitoare soţie, ci de a se îmbogăţi de pe urma compeţiei. Pentru gala din această seară se anunţă dezvăluiri bomba despre fiecare dintre participanţi.
Înţelegerile făcute, în prealabil, înainte de intrarea în concurs, între doi parteneri aflaţi într-o relaţie, ca unul dintre ei să intre în casa “Mireasă pentru fiul meu” pentru a câştiga marele premiu, urmând ca imediat ce se termină concursul, relaţia să fie reluată, au mai existat în istoria acestui reality show matrimonial. Însă, nu s-a mai întâmplat ca unul dintre concurenţi să aibă, în afara competiţiei, nu una, ci două iubite. Mai mult, se pare că una dintre fete a fost cea care l-a condus pe respectivul concurent la gară, înainte de intrarea în concurs, băiatul asigurându-şi iubita că va juca doar un rol în cadrul competiţiei, de dragul banilor, iar la sfârşitul acesteia, ea va fi cea care îi va deveni mireasa.
Numai că, planul de-acasă nu s-a potrivit cu cel din târg, iar tânărul s-ar părea că s-a cam îndrăgostit de altcineva, iar iubitele de acasă nu s-au putut împaca prea bine cu ideea că al lor iubit trăieşte o poveste de amor cu o fată din competiţie. Tradatele sunt pregătite să vină cu jalbă-n proţap la Bucureşti pentru a da totul în vileag.
Identitatea concurentului cu pricina va fi dezvăluită în cadrul galei “Mireasă pentru fiul meu” din această seară, de la Antena 1, de la ora 20.30.
Caz fără precedent în această ediţie a reality show-ului “Mireasă pentru fiul meu” de la Antena 1. Se pare că unul dintre concurenţii acestei ediţii are nu una, ci două iubite afară, rolul său în această emisiune matrimonială fiind,