Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teodorovici: Cei care lucrează cu fonduri UE să nu fie funcţionari publici, pentru a putea plăti

Publicat in Ziua de Cluj, luni 14 octombrie 2013 ·

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că cei care lucrează cu fonduri europene ar trebui să nu mai fie funcţionari publici, pentru a putea astfel să fie sancţionaţi atunci când greşesc.

Ministrul Eugen Teodorovi intenţionează ca până la sfârşitul anului 2013 să găsească o soluţie pentru a modifica statutul personalului care lucrează cu fonduri europene, cele două variante aflate în prezent în lucru fiind scoaterea acestuia din rândul funcţionarilor publici sau angajarea de personal contractual.

"Este o propunere pe care vreau s-o facem până la sfârşit de an, astfel încât problemele din trecut legate de angajarea personalului pentru fonduri europene, salarizare, penalizare în caz de greşeli să fie reglementate. Una dintre soluţii ar fi ca cei care lucrează cu fonduri europene să nu mai fie încadraţi la funcţionari publici, să fie personal contractual, spre exemplu. Să putem să-i salarizăm pe măsură, iar atunci când greşesc să fie sancţionaţi", a precizat Eugen Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene este nemulţumit de faptul că, momentan, există "persoane care rămân în sistem foarte mult timp, nu-şi dau interesul deloc pentru ceea ce au de făcut zi de zi şi rămân veşnic în sistem chiar dacă greşesc. Este foarte dificil să-i faci să răspundă pentru ceea ce fac". Prevederile Legii funcţionarului public sunt atât de complicate în cazul în care cineva comite erori, încât "până se finalizează, acea persoană produce dezastre în sistem care nu se văd imediat, ci în timp şi pot fi destul de semnificative", a adăugat el.

Totodată, Eugen Teodorovici a precizat că i-a invitat pe cei din Comisia Europeană să ia parte, în calitate de observatori, la procesul de angajare a specialiştilor pe fonduri europene. "Cel puţin pentru poziţiile cheie din sistem eu am invitat deja CE să ia parte la procedurile de ang

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 52 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 38 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 52 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 52 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 27 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 4 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°