Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volei Municipal Zalău începe în forţă noul sezon

Publicat in Magazin Salajean, luni 14 octombrie 2013 ·

Vineri, ora 19, Sala Sporturilor din Zalău

CSVM Zalău – SCM “U” Craiova

După două turnee de pregătire câştigate, CS Volei Municipal Zalău începe în forţă noul sezon al Diviziei A1. Echipa pregătită de Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae va evolua, pe teren propriu, în faţa formaţiei SCM Universitatea Craiova. După ce s-au duelat în sezonul regulat al ediţiei trecute, cele două grupări s-au întâlnit şi în semifinalele campionatului, câştig de cauză având oltenii lui Dănuţ Pascu, care au învins cu 3 – 0 în primele două jocuri de pe teren propriu şi cu 3 – 1, în meciul trei, disputat la Zalău.

“Craiova este o echipă bună, care s-a întărit în pauza dintre sezoane. Sper, însă, ca băieţii noştri să se mobilizeze cât mai bine şi să arate şi în meciurile oficiale că au valoare. În acest moment nu ne mai confruntăm cu nicio problemă de lot. Abordăm cu încredere partida cu Craiova şi aşteptăm ca lumea să vină la sală în număr cât mai mare, fiindcă avem nevoie de susţinerea suporterilor”, a declarat antrenorul Aurel Vlaicu.

Tehnicianul zălăuan consideră că noul campionat va fi unul mai echilibrat decât cel anterior. “Va fi un campionat mai dificil şi mai echilibrat, fiindcă multe echipe s-au întărit în această vară. Avem, însă, şi noi un lot valoros, cu care sper să ne îndeplinim obiectivele propuse”, a mai spus Vlaicu.

În această vară, formaţia zălăuană a efectuat nu mai puţin de şase transferuri. Ridicătorul brazilian Adriano Lamb ţine capul de afiş, celelalte cinci achiziţii fiind brazilianul Leonardo Dal Bosco, sârbul Skoric Vojislav, Marian Bala, Andrei Georgescu şi Gabriel Cherbeleaţă.

În sezonul trecut, Volei Municipal Zalău a obţinut medalia de bronz, după ce, la finalul turului, înainte de a fi numit Aurel Vlaicu antrenor, echipa se afla pe locul şase, iar în Cupa României a fost învinsă, în finală, de Tomis Constanţa. Obiectivele decl

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°