UniCredit Ţiriac Bank a acordat fondului de investiţii NEPI un credit de investiţii de 30 milioane euro pentru refinanţarea clădirii de birouri Lakeview de pe bulevardul Barbu Văcărescu din Bucureşti, pe care a cumpărat-o la începutul acestui an, a anunţat ieri banca.
Finanţarea a fost acordată pe o perioadă de cinci ani.
"UniCredit Ţiriac Bank are o abordare prudentă, dar activă pentru finanţarea sectorului real-estate, care se încadrează în strategia globală de creditare a băncii, cu focus pe proiectele de calitate şi companiile cu un istoric şi comportament de plată bune", se arată într-un comunicat al instituţiei de credit.
Clădirea de birouri Lakeview, finalizată în 2010, are o suprafaţă închiriabilă de peste 25.000 de metri pătraţi, fiind ocupată integral, iar printre chiriaşi se numără PricewaterhouseCoopers, Huawei, Colgate-Palmolive sau Royal Bank of Scotland.
Banca a finanţat mai multe proiecte ale fondului de investiţii, printre care Piteşti Retail Park şi facilităţi logistice în Otopeni şi Râşnov.
New Europe Property Investments (NEPI) este o societate de investiţii şi dezvoltare imobiliară listată pe piaţa principală a Bursei de Valori din Johannesburg (JSE), pe Piaţa de Investiţii Alternative (AIM) a Bursei de Valori din Londra (LSE) şi pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
C.P. UniCredit Ţiriac Bank a acordat fondului de investiţii NEPI un credit de investiţii de 30 milioane euro pentru refinanţarea clădirii de birouri Lakeview de pe bulevardul Barbu Văcărescu din Bucureşti, pe care a cumpărat-o la începutul acestui an, a anunţat ieri banca.
Finanţarea a fost acordată pe o perioadă de cinci ani.
"UniCredit Ţiriac Bank are o abordare prudentă, dar activă pentru finanţarea sectorului real-estate, care se încadrează în strategia globală de creditare a băncii, cu focus pe proiectele de cal