În timp ce societatea civilă tropăia în piaţă pentru principii şi stat de drept engros, după cum bine remarca colegul Nicuşor Dan, iată că băieţii deştepţi pun la pământ statul de drept en detail: casele de epocă din str. Cristian Tell, în zona protejată Amzei, au fost demolate de proprietar în câteva ore, cu largul concurs al primarului de sector 1, el însuşi arhitect, şi al Primăriei Generale. Sursa: EVZ

Eu n-am stat să studiez complicatele dosare ale acestei proprietăţi vechi de 100 de ani şi cu incontestabil aspect de epocă, însă dacă aşa ceva se poate da jos instantaneu într-un oraş european în secolul XXI, atunci ori e ceva în neregulă cu legile ţării, ori cineva o face deliberat pe prostul.

Înţeleg că funcţionarii administraţiei locale s-au apărat spunând că au emis avizul de demolare obligaţi de deciziile în instanţă. Nu ştiu dacă în acest caz e adevărat sau nu, însă dacă aşa ceva se poate întâmpla în principiu, atunci constat o mare aberaţie logică în procedurile noastre administrative, ce sare în ochi dacă te dai şapte paşi îndărăt ca să vezi şi pădurea, nu doar copacii. Mai precis, dacă o autoritate publică (Primaria Generală) poate fi obligată în instanţă să emită un aviz (demolare, să zicem), asta nu înseamnă că avizul acela e de fapt inutil? Ce sens mai are termenul “aviz", care trebuie să ţină de judecata de oportunitate aflată în competenţa autorităţii respective, dacă o lege o obligă să-l dea automat?

Adică, proprietarul merge în faţa judecătorului cu un dosar, presupun, cu proiect, acte, alte avize de la tot felul de autorităţi aflate în amonte de primărie. Şi ni se spune că dacă toate sunt în regulă, Primăria Generală n-are încotro decât să-şi dea şi ea aprobarea, că aşa e legea. Atunci, logic, ce rost are să menţii în circuit un aviz al Primăriei, dacă ea n-are libertatea să spună da sau nu (decizie de oportunitate), ci e obligată s