Aproximativ 3.000 de oameni au format logo-ul campaniei “Salvaţi Roşia Montană”, în Piaţa Victoriei, trecȃnd şi pe la sediul DNA și blocȃnd Piaţa Universităţii.
Peste 3.000 de persoane au protestat în Capitală, pentru a şaptea duminică la rând, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, prin tradiţionalul marş, care a inclus un flashmob la Guvern prin care s-a format o frunză umană şi un scurt protest la DNA, unde s-a cerut “dosarul Roşia”. Protestatarii s-au adunat, începând cu ora 16.00, la staţia de metrou 1 Mai, şi au mers în marş, timp de aproximativ trei ore, până la Piaţa Universităţii, în cea de-a şaptea duminică de proteste faţă de proiectul minier.
Manifestanţii au scandat “Uniţi, salvăm Roşia Montană“, “Ieşiţi din casă dacă vă pasă”, “Roşia, Roşia, vine revoluţia” şi au purtat pancarte cu mesaje ca “Roşia Montană – Revoluţia generaţiei noastre”, “Adevărata bogăţie este sănătatea, nu aurul şi argintul”, dar şi “Jos labele de pe Justiţie”. De asemenea, ei au avut un banner de mari dimensiuni pe care erau reproduse chipurile politicienilor Traian Băsescu, Victor Ponta, Rovana Plumb, Dan Şova, Daniel Barbu, Kelemen Hunor, Laszlo Borbely, Radu Berceanu şi Adriean Videanu, sub textul “Tagma cianuriştilor. Gabriel & Asociaţii”.
Pe traseu, ei s-au oprit în Piaţa Victoriei, unde, cu ajutorul unor bucăţi de hârtie verzi şi roşii pe care le-au ţinut deasupra capului, au format frunza ce reprezintă logo-ul campaniei “Salvaţi Roşia Montană!”. În faţa sediului Guvernului, ei au scandat “Demisia” şi “Trădarea de ţară în aur se măsoară”.
Pe de altă parte, la sediul DNA, unde manifestanţii împotriva proiectului de la Roşia Montană s-au oprit aproximativ 10 minute, în contextul scandalului creat în jurul instituţiei după încetarea delegării procurorului Lucian Papici la şefia Secţiei I, nu s-au auzit scandări în sprijinul magistraţilor sau pentru