Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei săptămâni pentru refacerea moralului

Publicat in Observator de Constanta, marți 15 octombrie 2013 ·

Fotbal (F.C. Farul)

Fotbaliştii de la F.C. Farul nu vor evolua în următoarele două etape şi speră ca jocul rezultatelor să-i păstreze pe locul 6

Programul pentru următoarele trei săptămâni nu a fost stabilit dinainte, staff-ul tehnic urmând să aibă o şedinţă de analiză cu cel administrativ

Înfrângerea din Giuleşti nu le-a schimbat planurile fotbaliştilor de la F.C. Farul. Deşi golul primit în minutul 92 a provocat destulă amărăciune, mai ales că a venit după o dublă eroare, de arbitraj şi de apărare, rezultatul final nu afectează foarte tare obiectivul grupării de la malul mării: calificarea în play-off, astfel că programul echipei va fi cel obişnuit, fără a se fi stabilit încă meciuri amicale sau cantonamente. Este adevărat că, pe termen lung, scorul din Giuleşti echivalează cu trei puncte pierdute în faţa unei rivale, dar este evident că, la acest moment, Farul nu poate spera decât la un loc 5 sau 6 şi apoi „Dumnezeu cu mila“ în lupta pentru o promovare improbabilă.

Ce începe prost…

Partida din Giuleşti a fost bomboana pe coliva constănţenilor, într-o săptămână frustrantă care a debutat cu refuzul federalilor de a amâna partida de la Slobozia, a continuat cu o evoluţie palidă în Ialomiţa şi s-a încheiat cu eşecul din Capitală.

„E ca în legile lui Murphy. Ce începe prost, se termină prost. În Giuleşti am jucat practic de la 0-2, după erori pe care nu aveam voie să le facem, am demonstrat că avem forţă şi caracter, dar am primit un gol pe o dublă eroare, de arbitraj şi de marcaj. Vom lua şi noi caseta, să vedem cine îl marca pe Ioniţă la acea fază, deşi se poate vedea că doi rapidişti aruncau de la margine din două puncte diferite, iar unii dintre băieţii noştri au fost dezorientaţi. Păcat de gol, pentru că jucasem bine şi dominasem de la 0-2, iar toată munca s-a dus pe apa sâmbetei. Am încheiat aşa o săptămână proastă, pentru că la

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 35 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 49 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 21 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 28 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°