* N-ai cum să treci prin Isaccea să nu observi buba de pe obrazul oraşului: rămăşiţele fostei filaturi de bumbac. Cum ar arăta o imensă hardughie din beton, de nu-i vezi capătul, dinamitată. Pesemne că nu vrea nimeni nici terenul, în mijlocul oraşului, vis-a-vis de liceu, din cauză de preţ. Aşa cum arată, locul se pretează la două treburi: la comis violuri sau/şi la antrenamentul trupelor antitero. Aceleaşi treburi, mai înspre primărie, dar într-un spaţiu mai restrâns, se pot comite şi la fostul hotel Federalcoop.
* Braconajul nu mai cunoaşte graniţe. De la o vreme turcii îşi aruncă monofilamentele şi prin apele noastre teritoriale, prin largul Sulinei. Un pescador sub pavilion turcesc a încercat vigilenţa frontieriştilor lui Amelian, dar a avut ghinionul să fie capturat „la muncă”, înainte să fugă în apele ucrainene. Ieniceri, d’ ăştia, marini, nu ştiu decât de rafale de mitralieră, ca să pui mâna pe ei; în apele lor grănicerii nici măcar nu-i somează, trag direct.
* Dacă auziţi vreunul cum are afaceri în agricultură, când se plânge de preţuri, de statul care nu ajută, de Dumnezeu care nu plouă, de subvenţii mici, nu-i mai plângeţi pe umeri. Acuma, când simte în ceafă răsuflarea străinului, face-nu face recoltă, prima lui grijă e să-şi achite dările la stat, arenda, să nu-i ia pământul. Oricât de puţin îi rămâne, ţine cu dinţii de pământ. Iar din „puţinul” ăsta îşi trage maşină şi casă răcnet, deşi n-a plouat. Desigur, n-are somn, n-are weekend. De parcă, un Sabin, un Georgescu, ar avea.
* În fiecare toamnă, România este ţara festivalurilor şi serbărilor. Pretext se găseşte tot timpul pentru câte un chiolhan udat cu tulburel. Poate că nu e nimic rău în asta, iar la ţară lumea are nevoie şi de circ. Cum preţul pâinii a scăzut, circul nu are cum să fie decât la fel: ieftin. De cele mai multe ori doar un pretext pentru primari frustraţi să
