Fondul Monetar Internaţional a publicat, săptămâna trecută, o avalanşă de analize şi prognoze privind evoluţia pe termen mediu a economiei globale şi a sectorului financiar. Unele se doresc optimiste, în timp ce altele includ date care par să ne indice o "personalitate instituţională multiplă".
În raportul privind perspectivele economiei globale se arată că "economiile avansate cresc din nou, dar trebuie să continue repararea sectorului financiar, consolidarea fiscală şi stimularea creării noilor locuri de muncă", iar "economiile emergente se confruntă cu o provocare duală, aceea a încetinirii economice şi a unor condiţii financiare globale mai restrictive". Optimismul este, deci, parţial.
Pe de altă parte, băncile din Spania, Italia şi Portugalia se confruntă cu pierderi potenţiale de circa 250 de miliarde de euro în următorii doi ani în portofoliile de credite acordate companiilor nefinanciare, conform datelor din raportul asupra stabilităţii financiare globale.
De unde va veni, atunci, creşterea, dacă economiile dezvoltate au ajuns dependente de creditul ieftin, iar acesta este departe de a da semne de creştere, chiar în condiţiile unor dobânzi aflate la minime istorice? Asta ca să nu mai amintim şi de nivelul extraordinar al datoriilor acumulate.
Dar optimismul FMI primeşte cea mai grea lovitură în alt raport al instituţiei, Monitorul Fiscal. Aici se arată că "deteriorarea gravă a finanţelor publice în multe ţări a readus interesul pentru «taxa asupra capitalului» - o taxă impusă o singură dată asupra avuţiei private - ca măsură excepţională pentru restaurarea sustenabilităţii datoriilor".
În opinia Fondului, atractivitatea unei astfel de taxe este dată de faptul că "nu distorsionează comportamentul" agenţilor economici. Din păcate, aplicarea şi succesul taxării directe a avuţiei cetăţenilor depind fundamental de "aplicarea ei înaint
