Cînd apare o vorbă isteață și nu știi cui îi aparține, dar trebuie să-i dai ceva autoritate ca să o citezi, te repezi fie la Oscar Wilde, fie la George Bernard Shaw. Sursa: CODRIN PRISECARU
Dacă le culegi citatele de pe internet, volumul operei scrise de ei se dublează! Cred că este și cazul observației că trăim într-o lume în care jurnalismul e de necitit, iar literatura nu se citește – este atribuită lui Wilde. Contează mai puțin, poate, autorul ei, contează, doar, că se potrivește actualității românești.
Prăbușirea standardelor profesionale ale jurnalismului românesc are consecințe vizibile din mai toate perspectivele. Cel mai greu lovit, însă, este jurnalismul cultural. Această specie angelică a dispărut pur și simplu. Așa cum îngerul este intermediarul între două paliere radical despărțite ale lumii (împărăția lui Dumnezeu și republica oamenilor), jurnalistul cultural este intermediarul între spațiul înalt, aparent inaccesibil al culturii și omul cotidian, cel care muncește de la 8 dimineața la 8 seara ca să poată trăi, cît de cît, cum vrea.
Vă imaginați ce dezastru ar fi în lume dacă îngerii ar dispărea? Ei bine, cam același lucru se întîmplă deja în lumea românească, unde jurnaliștii culturali au dispărut deja.
În general, presa românească de mare tiraj scrie despre cultură în două feluri: exegeză sau relatare. Fie invită specialiști, critici, profesori universitari, autori mai mult sau mai puțin canonizați ai domeniului să se pronunțe asupra unui eveniment anume și rezultă un discurs expert, cu bunele și relele lui; fie deleagă unui jurnalist din redacție sarcina să scrie ceva despre subiectul cultural al zilei și acesta se mărginește la o descriere simplă, folosind surse de primă mînă, cum ar fi propriile simțuri (dacă a asistat direct la eveniment) sau surse informative imediat accesibile (coperta a patra a cărții, caietul program al spe